Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii sunt mai speriaţi de preţurile la utilităţi decât de criza economică
Peste jumătate dintre români (52%) şi-au exprimat încrederea că nu vor avea probleme cu locurile de muncă în următoarele 12 luni, se arată într-o cercetare realizată de Nielsen România în cursul lunii octombrie, în 52 de ţări, prezentată, luni, de directorul general al agenţiei, Emanuel Sanda. „Românii au o părere mai bună în ceea ce priveşte siguranţa locurilor de muncă. De asemenea, 57% au o percepţie bună asupra statutului financiar personal în următoarele 12 luni. Românii se uită, aşteaptă şi vor decide. În decembrie, vânzările se vor duce în sus, dar să vedem ce va fi în ianuarie şi februarie“, a spus Emanuel Sanda. El a arătat că, pe români, mai mult decât criza financiară, îi îngrijorează creşterea preţurilor la gaze sau la electricitate - subiecte expuse în media în luna octombrie, când a fost realizată cercetarea. „Pe români îi interesează starea de sănătate. Ei sunt preocupaţi mai mult de problemele personale şi nu au o viziune de ansamblu asupra economiei generale. Se gândesc doar la ei, comparativ cu majoritatea oamenilor de la nivel global, care percep că suntem în recesiune. În România, 60% nu simt recesiunea şi cred că lucrurile sunt în regulă“, a arătat Emanuel Sanda. Comparativ cu consumatorii globali, care în proporţie de 20% au ca principală îngrijorare situaţia economică, doar 8% dintre români au acest motiv de îngrijorare. O percepţie similară cu cea de la nivel global o au românii în ceea ce priveşte ieşirea din recesiune. 55% dintre români nu cred că vom ieşi din recesiunea economică anul viitor, comparativ cu 53% la nivel global. Cercetarea mai arată că doar 16% dintre români sunt dispuşi să se orienteze spre produse mai ieftine şi să renunţe la branduri, faţă de 36% din populaţia la nivel global. De asemenea, sunt dispuşi să cheltuiască mai puţin cu achiziţionarea de haine noi, de electrocasnice şi electronice, cu amenajări interioare şi cu ieşirile la restaurante şi distracţia. Studiul arată că românii tind să fie mai loiali unor mărci din industria textilă şi de produse de îngrijire personală.