Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Să se facă educaţie faţă în faţă, la şcoală”
Preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, consideră că autorităţile şi publicul trebuie să aplice varianta cea mai bună de începere a anului şcolar, „adică să se facă educaţie faţă în faţă, cu elevii şi dascălii în acelaşi loc, la şcoală”, şi spune că „suntem condamnaţi să muncim din greu pentru aplicarea scenariului «verde», adică pentru intrarea în firescul vieţii”.
Acad. Ioan-Aurel Pop mai susţine că „scenariul al doilea este o soluţie de avarie, nedorită şi ea, fiindcă instruirea şi educaţia vor avea rezultate foarte slabe”, iar al treilea scenariu (n.r., învăţare exclusiv on-line) „va fi catastrofal”, întrucât şcoala astfel făcută „nu va avea nici un folos”.
Cu toate că preşedintele Academiei s-a arătat sceptic că vom putea face şcoală „în chip natural”, a subliniat că acest lucru nu va fi imposibil dacă „vom avea competenţă maximă din partea autorităţilor şi încredere maximă din partea poporului român în aceste autorităţi”.
„Unele autorităţi au creat, până nu demult, un cadru normativ fluid şi contradictoriu, introducând sancţiuni şi obligaţii considerate de alte autorităţi - deopotrivă ale statului român - ilegale. În al doilea rând, oamenii au înţeles din această bâlbâială a autorităţilor că se pot juca cu boala, că pot părăsi spitalele şi carantina, făcând exact ceea ce le trece prin cap. Din pricina acestor nepotriviri, lucrurile au luat-o razna în lunile iulie şi august, ajungând la acest maxim (deocamdată!) de îmbolnăviri, de internări la terapie intensivă, de decese. Dacă vom merge tot aşa, sunt slabe speranţe să putem face şcoală aşa cum se face şcoala, adică în chip natural”, a mai subliniat Ioan-Aurel Pop.
(Oana Nistor)