Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Salariile până în 1.000 de lei ar putea creşte
Premierul Emil Boc a transmis patronatelor şi sindicatelor că Guvernul analizează varianta creşterii salariului minim, de la 670 de lei la 700 de lei, concomitent cu eliminarea impozitului pe venit pentru salarii între 700 de lei şi 1.000 de lei.
Potrivit calculelor efectuate de Guvern, reducerea fiscalităţii ar avea impact pentru aproximativ 600 mii de salarii aflate în grila cuprinsă între 700 de lei şi 1.000 de lei. Discuţia pe tema salariului minim a avut loc ieri în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit, din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului, ai patronatelor şi ai confederaţiilor sindicale. "Guvernul analizează majorarea salariului minim pe economie de la 670 de lei la 700 de lei, de la 1 ianuarie 2012, precum şi scăderea taxelor pentru salariile sub 1.000 de lei în prima jumătate a anului 2012", a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor din România (UNPR) Marian Miluţ, după şedinţa de la Palatul Victoria. Patronii, dispuşi să elimine stimulentele "la negru" La sfârşitul lunii octombrie, Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) a propus Guvernului adoptarea unei măsuri legislative, prin care angajatorii să poată acorda stimulente salariale fără plata impozitului pe salarii, pentru câştigurile cuprinse între 700 de lei şi 1.000 de lei. "În schimb, pentru stimulentele salariale respective se va plăti CAS-ul aferent, conform legii în vigoare. Propunerea se referă la salariile cuprinse între 700 şi 1.000 de lei, care ar putea fi majorate, prin această măsură, cu sume de la 100 la 300 de lei, ceea ce ar asigura o minimă protecţie a angajaţilor cu salarii mici, afectaţi în mod serios de criză", se arăta în comunicatul ACPR. Adoptarea acestei propuneri "ar descuraja acordarea de stimulente financiare în plic, la negru, şi ar aduce beneficii atât mediului de afaceri, cât şi angajaţilor, prin încurajarea performanţei şi prin oferirea posibilităţii de recuperare a pierderilor salariale tsunamicauzate de criză", mai adăugă sursa citată.