Ordonanța adoptată de Guvern la 30 decembrie 2024 include și măsuri care privesc agricultura și industria agroalimentară. Printre acestea se numără: eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din cele
Salariul minim pe 2008, mai aproape de oferta patronatelor decât de cea a sindicatelor
Guvernul a majorat, în şedinţa de ieri, salariul minim pe economie, creşterea fiind anunţată de ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, săptămâna trecută, că formula finală a Guvernului va fi mai apropiată de oferta maximală a patronatelor decât de cererea minimală a sindicatelor. Potrivit lui Păcuraru, sindicatele solicită un salariu minim de 550-700 de lei, iar propunerea patronatelor este de 480 de lei. În atenţia Executivului există patru variante de salariu, urmând să fie aprobată „valoarea apropiată de maximul oferit de patronate şi nu de minimul solicitat de sindicate“. „Vom fi foarte precauţi pe subiectul creşterii salariului minim pe economie, din prudenţă pentru bunul mers al economiei“, a declarat ministrul Păcuraru. El a precizat că, în prezent, diferendele cu privire la salariul minim pe economie sunt între patronate şi sindicate, nu între sindicate şi Guvern. Păcuraru susţine că Europa se împarte în două, în ceea ce priveşte salariul minim pe economie, fiind vorba de ţările puternic dezvoltate economic, cu salarii de peste 1.000-1.500 de euro, şi ţările din fostul bloc comunist, între care şi România, cu salarii minime de aproximativ 150 de euro. „României îi trebuie încă 20 de ani de creştere economică pentru ca salariile să ajungă la 75% din media europeană. Iar această medie europeană include ţările din fostul bloc comunist, cu salarii mici“, a precizat Paul Păcuraru. Ministrul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale a precizat că oferta patronatelor de creştere a salariului minim pe economie, la 480 lei, reprezintă o majorare cu nouă procente, ceea ce înseamnă indicativul de productivitate a muncii. Social-democraţii au pledat la dezbaterea asupra bugetului de stat pe 2008 pentru un salariu minim pe economie de 640 lei şi pentru creşterea salariilor profesorilor, a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană. „Trebuie să milităm pentru un salariu mai aproape de nevoile decenţei. Spun profesorilor din România că PSD se va bate, la buget, pentru salarii mai mari. Ceea ce oferă Guvernul este mult prea modest“, a declarat Geoană.