Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Salvarea caselor tradiţionale maramureşene
Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian va avea miercuri o întâlnire cu primarii mai multor comune cunoscute prin valoarea patrimoniului arhaic pentru găsirea unei soluţii de salvare a caselor din lemn tradiţionale şi includerea acestora în patrimoniul turistic. În ultimii ani, în majoritatea satelor şi comunelor din Maramureş, unele veritabile muzee în aer liber prin valoarea unor construcţii din lemn vechi de câteva sute de ani, a început să se construiască haotic, susţine prefectul. „În acest an încercăm să găsim formule viabile prin care dorim să salvăm arhitectonica tradiţională, să încurajăm construcţia de case din lemn, o altă viziune urbanistică, să vedem cum se mai poate salva ce a mai rămas din casele vechi ţărăneşti şi cum putem opri extindere de construcţii ce din păcate n-au nicio tangenţă cu satul vechi, satul tradiţional“, a declarat Anton Rohian, citat de Agerpres. În unele sate ale Maramureşului există case, dar şi lăcaşe de cult construite din lemn, în urmă cu 400 de ani, care se păstrează în stare bună. Turiştii români şi străini sunt atraşi de aceste valori simbolice pentru satul maramureşan, iar unii oameni de afaceri străini au cumpărat la preţuri derizorii case din lemn ţărăneşti maramureşene pentru a le revinde unor muzee din Europa la preţuri exorbitante.