Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sănătatea europenilor, ameninţată grav de criza financiară
▲ Comisarul european pentru Sănătate, Androulla Vassiliou, a lansat un apel statelor comunitare să susţină, mai mult ca oricând, în perioada aceasta de criză, sistemele de sănătate ▲ Oficialul CE a subliniat că efectele crizei în domeniul sanitar vor fi devastatoare la nivelul cetăţeanului de rând, cazuri precum cele de cancer sau diverse boli psihice putând cunoaşte un trend puternic ascendent din cauza renunţării oamenilor la a mai cheltui bani pe medicamente ▲
Oficialii Comisiei Europene au atras atenţia cu privire la efectele grave generate de actuala criză economică globală, printre acestea numărându-se creşterea numărului de persoane bolnave. Androulla Vassiliou a avertizat, într-un interviu acordat „Financial Times“, că neliniştea generată de nesiguranţa pieţelor financiare ar putea duce la o creştere semnificativă în întreaga Europă a cazurilor de cancer, boli psihice sau alte probleme de sănătate şi a cerut statelor membre să intervină cu măsuri prompte de remediere. Oficialul comunitar s-a arătat îngrijorat de faptul că presiunile pe termen scurt asupra cheltuielilor bugetare, împreună cu efectele mai ample ale crizei economice, ar putea avea consecinţe negative de termen lung asupra sănătăţii europenilor. În Statele Unite, unde criza s-a declanşat cu mai mult timp înaintea Europei, se poate deja observa că vânzările companiilor farmaceutice au scăzut, în condiţiile în care oamenii rămaşi fără un loc de muncă sau care nu au asigurare de sănătate nu îşi mai continuă sau nu mai încep tratamente pentru afecţiunile de care suferă. „Chiar dacă în UE cetăţenii sunt mai bine protejaţi de sistemul de asigurări sociale decât cei din SUA sau din alte state dezvoltate ale lumii, este destul de probabil ca recesiunea să aibă un efect negativ asupra stării de sănătate a europenilor“, consideră comisarul Vassiliou. Oficialul european a făcut referire la un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii efectuat în urma crizei financiare din Finlanda de la începutul anilor 1990, din care reiese o creştere vizibilă a afecţiunilor psihice după ce guvernul a decis reducerea cheltuielilor bugetare. De altfel, şi OMC a făcut apel recent la extinderea cooperării globale pentru limitarea efectelor crizei asupra stării de sănătate a oamenilor. La nivelul UE, în sistemul de sănătate lucrează circa o zecime din angajaţi, iar comisarul Vassiliou şi-a exprimat temerea că reducerea locurilor de muncă în acest domeniu ar putea avea consecinţe atât asupra personalului medical direct afectat, cât şi asupra pacienţilor. „Dacă statele membre încep să facă reduceri la screening, efectele asupra cancerului vor fi imense“, a mai spus ea. De asemenea, oficialul CE mai anticipează că în următorii doi ani „inegalităţile din sistemul sănătăţii din interiorul şi dintre statele membre se vor accentua şi mai mult“. Comisarul pentru sănătate, care a primit semnale din mai multe state UE în legătură cu reduceri ale bugetului sănătăţii, face presiuni pentru includerea unor măsuri de remediere a acestui domeniu pe agenda unui summit extraordinar dedicat crizei financiare, ce va fi organizat la Praga în luna mai.