Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Șanse mici pentru ca noi state să treacă la moneda euro
Majoritatea cetăţenilor (58%) din statele-membre din afara zonei euro (România, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Polonia și Suedia) sunt în favoarea introducerii monedei euro în ţara lor, arată datele ultimului sondaj Eurobarometru, publicat de Comisia Europeană (CE). Cei mai mulţi cred că introducerea monedei euro ar avea consecinţe pozitive pentru propria ţară (53%) şi pentru ei personal (56%).
Sprijinul este puternic în România (77%) şi Ungaria (76%), urmate de Suedia (55%), Cehia (49%), Bulgaria (49%) şi Polonia (47%). În Bulgaria, 71% dintre cetăţeni cred că moneda euro va fi introdusă în următorii cinci ani. Deşi 64% dintre bulgari se tem de creşterea preţurilor, 44% consideră că trecerea la euro va fi benefică.
Eurobarometrul a fost publicat săptămâna trecută, în aceeași zi cu Raportul de convergenţă din 2024 al Comisiei Europene, care evaluează progresele în direcţia aderării la zona euro realizate de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia, cele şase state membre care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.
Raportul CE semnalează că România nu îndeplinește criteriile de convergenţă din Tratatul privind funcţionarea UE, adică nici criteriul de stabilitate a preţurilor, nici pe cel privind finanţele publice, nici criteriul cursului de schimb şi nici convergenţa ratelor dobânzii pe termen lung.
În prezent, nici unul dintre cele șase state nu îndeplineşte toate criteriile. Potrivit raportului, Suedia îndeplineşte criteriul privind stabilitatea preţurilor, Bulgaria, Suedia și Cehia îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, Bulgaria, Cehia şi Suedia cel privind ratele dobânzilor pe termen lung, iar Bulgaria cel privind cursul de schimb. (C. Z.)