Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Șapte lacuri din zona Buzăului au secat în ultimii 10 ani
Reducerea semnificativă a debitelor apelor caracteristică ultimului deceniu a condus la secarea a şapte lacuri și la reducerea volumului a trei râuri, potrivit Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Buzău-Ialomiţa, care face o analiză a consecințelor secetei asupra cursurilor de apă şi lacurilor din zonă.
Potrivit ABA, seceta severă a început în anul 2018, a urmat unei perioade ploiase de aproximativ 15 ani, în perioada 2004-2018, iar anul cel mai secetos a fost 2022.
„După intervalul cu precipitaţii excedentare 2004-2018 (când perioadele secetoase au fost relativ scurte, de câteva luni, în special în iunie - noiembrie 2012), a urmat o perioadă cu secetă severă începută în august 2018, fenomen ce continuă şi în prezent”, a transmis ABA Buzău-Ialomiţa pentru Agerpres. Precipitațiile anuale la Buzău au scăzut treptat din 2017, când s-au înregistrat 688 mm. Au urmat cantități de 448,9 mm în 2018, 428,1 mm în 2019, 464 mm în 2020, 514 mm în 2021, 287,1 mm în 2022 şi 409,2 mm în 2023, media multianuală fiind de 530 mm la Buzău.
Potrivit specialiştilor, pe fondul reducerii ploilor din ultimul deceniu, mai multe cursuri de apă şi lacuri au secat ori şi-au redus semnificativ volumul de apă.
„S-au înregistrat fenomene de secare din ce în ce mai persistente, în special pe cursul mijlociu şi inferior al Câlnăului, dar şi pe cursurile inferioare ale Slănicului şi Nişcovului.
Seceta excesivă şi necesarul mare de apă al folosinţelor au avut efecte negative şi în ceea ce priveşte lacurile, în special asupra celor șapte limane fluviatile ale Buzăului (Coşteiu, Jirlău, Câineni, Amara, Balta Albă, Boldu, Ciulniţa), lacuri naturale la origine”, informează Administraţia Bazinală de Apă. (C. Z.)