Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Schimbări la Legea adopţiei
Normele metodologice de aplicare a Legii adopției au fost aprobate miercuri prin hotărâre de Guvern. Actul normativ flexibilizează procedurile actuale și crește sprijinul acordat de stat familiilor care adoptă.
Modificările aduse la Legea adopţiei asigură accesul echitabil pentru intrarea pe liste în procesul de potrivire pentru toți adoptatorii sau familiile adoptatoare, stabilind vechimea atestatelor ca singur criteriu de ierarhizare, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).
„Documentul adoptat astăzi (n.r., miercuri, 28 iulie) stabilește și procedura de acordare a drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 268/2020, respectiv indemnizația de sprijin și suma fixă în cuantum de 1.500 de lei, prin agențiile pentru plăți și inspecție socială județene și a municipiului București”, după cum subliniază comunicatul MMPS.
Stimulentele financiare cresc progresiv pentru susținerea familiilor care adoptă copii de vârstă mai mare, cu handicap, ori care fac parte dintr-un grup de frați. Cuantumul concediului de acomodare s-a modificat de la 3.4 ISR la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției.
Valabilitatea atestatului a fost prelungită de la 2 la 5 ani, astfel că anual se va realiza o verificare a îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza eliberării atestatului ce va consta într-o vizită (cel puţin) la domiciliul adoptatorului/ familiei adoptatoare și o ședință de consiliere psihologică cu cel puțin 60 de zile calendaristice înainte de împlinirea termenului de un an de la eliberarea atestatului sau, după caz, de la ultima evaluare.
Perioada maximă în care se poate derula potrivirea practică a fost stabilită la 3 luni de la acordul adoptatorului sau al familiei adoptatoare cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică, iar în cazul în care potrivirea încetează, copilul beneficiază de consiliere psihologică.
Căutarea rudelor nu se va mai realiza pe parcursul procedurii de adopție, ci la momentul intrării copilului în sistemul de protecție specială, iar prioritate la adopție, pe lângă rudele copilului din cadrul familiei extinse, vor avea și persoanele alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni.
La finalul lunii iunie, numărul familiilor cu atestat de adoptator era de 3.172, iar numărul copiilor adoptabili era de 4.850. (O. N.)