Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Se actualizează prețurile la căldură
ELCEN a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o majorare a preţului de producţie al gigacaloriei cu aproximativ 10%. Totuşi, scumpirea gigacaloriei nu se va reflecta în facturile finale plătite de populaţie, a precizat Primăria Municipiului Bucureşti. Şi în alte oraşe, gigacaloria, la producător, va fi mai scumpă în această iarnă faţă de anul trecut, dar primăriile încearcă să subvenţioneze preţul acesteia astfel încât costurile la întreţinere să nu crească.
Reprezentanţii ELCEN, cel mai mare producător de energie termică din România, spun că solicitarea de majorare a preţului gigacaloriei a fost necesară pentru ca societatea să-şi acopere costurile.
„Preţul gazului a crescut, deci în consecinţă se actualizează preţul gigacaloriei. Am solicitat ANRE actualizarea acestui preţ şi, în momentul în care vom avea aprobat acest tarif de la Autoritate, e opţiunea Primăriei Municipiului Bucureşti de a acoperi subvenţia. Noi estimăm o creştere a preţului gigacaloriei undeva în jur 10%. (...) Preţul gigacaloriei este compus din preţul de producere, preţul de tarif şi preţul de distribuţie. Eu vorbesc despre preţul de producere al Elcen, nu de preţul gigacaloriei care ajunge la populaţie. În prezent, preţul pe gigacalorie care pleacă de la Elcen e undeva la 180 de lei, la care se adaugă preţ de transport şi distribuţie şi se ajunge la preţul final, de 360 - 370 de lei. Din acest preţ, Primăria Municipiului Bucureşti acoperă, prin subvenţie, un anumit procent”, a spus Claudiu Creţu, administratorul special al ELCEN.
Ca reacţie a declaraţiei administratorului ELCEN, Primăria Capitalei a venit cu precizarea că bucureştenii nu vor plăti mai mult pentru căldură.
„Preţul gigacaloriei pentru cetăţenii bucureşteni, consumatori racordaţi la RADET, nu va înregistra creşteri. Informaţia conform căreia ELCEN a solicitat ANRE o majorare a preţului gigacaloriei cu aproximativ 10% se referă la preţul de producţie al companiei, şi nu la preţul la consumator. Orice majorare a preţului pe gigacalorie plătit de populaţie are loc numai prin Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar în prezent un astfel de proiect nu se află în lucru la nivelul municipalităţii”, a precizat primarul Gabriela Firea, citată în comunicatul Primăriei Capitalei. În prezent, în Bucureşti, preţul gigacaloriei este de 163,03 lei cu TVA pentru consumatorii casnici.
Preţul gigacaloriei diferă de la o localitate la alta, iar municipalităţile fac eforturi pentru a face suportabil costul căldurii.
La Buzău, de exemplu, unde 11.900 de apartamente din totalul de 35.000 sunt racordate la sistemul centralizat, primăria va contracta un credit de 14 milioane de lei în vederea subvenţionării gigacaloriei pentru populaţie.
Astfel, de la 1 noiembrie, buzoienii vor plăti 297,5 lei gigacaloria, aceasta în condiţiile în care preţul real al gigacaloriei este de 430 lei plus TVA, restul costurilor fiind subvenţionate, potrivit viceprimarului municipiului Buzău, Ionuţ Apostu. Acesta a atenţionat că „din 2020 intră în vigoare directiva europeană care interzice acordarea de subvenţii”.
Şi la Tulcea, bugetul local suportă 53,67% din preţul facturat populaţiei, care va plăti în această iarnă un preţ subvenţionat de 220 de lei gigacaloria, mai mult cu 34 de lei faţă de anul trecut.
„Preţul se majorează de la 412,81 lei pe gigacalorie, la 474,34 lei pe gigacalorie, inclusiv TVA. Bugetul local va suporta 53,67% din preţul facturat populaţiei, iar populaţia va suporta 46,33%, adică 220 de lei pe gigacalorie”, a menţionat directoarea din cadrul Primăriei Tulcea, Alina Antonescu.
La Suceava, a fost aprobată scumpirea gigacaloriei, dar acest lucru nu va duce la creşterea tarifelor către populaţie, ci doar a subvenţiei acordate de primărie pentru care aceasta va contracta un credit de 10 milioane de lei.
Potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, preţul final al gigacaloriei în sistemul centralizat de termoficare va ajunge la 448,5 lei, dar populaţia va plăti 240 de lei/Gcal, restul fiind suportat de la bugetul local.