Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Se modifică contractele de credit
Potrivit legislaţiei actuale, băncile ar trebui să modifice până la 20 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia, pentru a le adapta la noile reglementări.
Senatul a aprobat, miercuri, legea de adoptare a OUG nr. 50/2010 privind creditele populaţiei, decizia fiind luată cu 66 de voturi "pentru" şi o abţinere. "Proiectul de lege are ca obiect reglementarea contractelor de credit pentru consumatori, în vederea creării unui cadru legal, complex şi cuprinzător, astfel încât consumatorii să beneficieze de o înaltă protecţie, încurajând totodată mediul concurenţial din domeniul serviciilor bancare", a declarat, în plenul Senatului, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Samuel Calotă. Principalele dispoziţii cuprinse în proiectul de lege se referă la comunicarea către consumatori a informaţiilor precontractoare prin intermediul unui formular standardizat, dreptul consumatorului de a rambursa anticipat creditul, dreptul consumatorului de a se retrage din contractul de credit fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice, precum şi la obligaţia creditorilor de a evalua bonitatea consumatorilor pentru a evita supraîndatorarea. Potrivit legislaţiei actuale, băncile ar trebui să modifice până la 20 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia, pentru a le adapta la noile reglementări. Înainte de data limită, orice client poate solicita băncii modificarea clauzelor contractului în concordanţă cu noile reglementări, iar instituţia de credit este obligată să se conformeze în cel mai scurt timp. De asemenea, de la 21 iunie, băncile nu mai pot încasa comisioane la rambursările anticipa-te pentru împrumuturile cu dobândă variabilă, în timp ce la ce-lelalte împrumuturi comisioanele sunt limitate la 1%. Senatul este prima cameră sesizată în privinţa acestui act normativ.