Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Se pregătesc reguli noi pentru şoferi
Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră 2013-2020, lansată în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor, propune câteva schimbări semnificative pentru şoferi.
Una dintre propuneri este că detectoarele de radar vor fi interzise, iar ATV-urile vor fi şi ele interzise pe drumurile publice din România. O schimbare inedită o reprezintă implementarea sistemului „alcolock“, care ar urma să fie folosit pentru vehiculele comerciale ale transportatorilor sau în transportul public. Acest sistem nu permite pornirea maşinii dacă sunt detectaţi vapori de alcool în respiraţia şoferului, fiind în felul acesta eliminate cazurile de şoferi care se urcă băuţi la volan şi comit accidente. O altă schimbare este reabilitarea prin consiliere psihologică a şoferilor care rămân fără permis, precum şi îngrijirea victimelor din accidente rutiere.
Un an pentru promovarea probei practice
Procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere introduce noi reglementări vizând examinarea candidaţilor la obţinerea permisului de conducere din categoria AM (mopede), ca urmare a includerii acestora în categoria autovehiculelor, respectiv procedura de examinare în traseu a conducătorilor de vehicule din categoria A, A1, şi A2. Promovarea probei teoretice permite susţinerea succesivă a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică. În cazul nepromovării probei practice, aceasta poate fi reluată, fără susţinerea probei teoretice, după cel puţin 15 zile de la data obţinerii calificativului şi prezentarea dovezii efectuării a şase ore de pregătire practică, conform aceluiaşi proiect.
Maşinile şcolilor de şoferi, supravegheate video
În privinţa şcolilor de şoferi, ministrul transporturilor a emis un ordin privind noile reguli legate de acest domeniu. Astfel, promovabilitatea este un criteriu pentru acreditare. S-a cerut ca şcolile de şoferi să obţină un grad de promovabilitate a cursanţilor de minimum 40% în primul an şi minimum 50% din al doilea an. Mai mult, ordinul prevede ca autoturismele să fie dotate cu camere de luat vederi în timpul examinării de obţinere a permisului. Pentru transparenţă. Proba practică pentru obţinerea permisului auto va putea fi susţinută din nou, în caz de eşec, fără a mai repeta proba teoretică, însă cu condiţia efectuării a şase ore de pregătire între două examene. Proiectul a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Şcolilor de şoferi care nu vor respecta acest ordin le va fi suspendată licenţa.
RCA pentru conducătorii auto, nu pentru maşini
Se vor produce schimbări şi în privinţa poliţelor de asigurare. Dacă în prezent sunt asigurate maşinile, un nou sistem de calcul al poliţelor obligatorii RCA prevede taxarea fiecărei persoane care deţine permis auto şi doreşte să conducă un vehicul pe drumurile naţionale sau internaţionale, informează Capital. Astfel, în cazul familiilor cu mai mulţi membri care folosesc acelaşi automobil, costurile de utilizare ale maşinii s-ar putea aprecia considerabil. În acest sens, asiguratorii încearcă să introducă şi o clauză specială care va reuni toţi şoferii dintr-o familie pe o poliţă unică, valabilă pe un singur automobil. Noile poliţe vizează şi despăgubirile plătite peste hotare pentru accidentele produse de maşini asigurate în România.
Cei care vor să părăsească oraşul îşi pot achiziţiona rovinieta trimiţinând doar un mesaj pe telefon. Serviciul este valabil în prezent doar pentru clienţii unui singur operator de telefonie mobilă.