Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Seceriş maramureşean în Parcul Etnografic clujean
În Parcul Etnografic „Romulus Vuia“, al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, va avea loc mâine, 19 iulie, între orele 12:00 şi 16:00, în colaborare cu Asociaţia Maramureşenilor din Cluj-Napoca, manifestarea „La secerat ca în Maramureş“, care se va bucura de participarea extraordinară a lui Ştefan şi Andrei Petreuş.
Între orele 12:00 şi 14:00 va avea loc o clacă de secerat, cu participarea membrilor Asociaţiei Maramureşenilor din Cluj-Napoca, desfăşurată sub genericul „M-o mânat mama la clacă/ Să-mi aleg fată să-mi placă“.
Tradiţiile străvechi legate de seceratul cerealelor şi rolul social şi comunitar al clăcilor de secerat vor fi prezentate publicului vizitator de cunoscuţii creatori populari Pălăguţă şi Dumitru Hodor şi de colaboratorii lor, care vor fi îmbrăcaţi în portul tradiţional specific. Vor fi folosite uneltele străvechi şi vor fi, de asemenea, respectate străvechile cutume care însoţesc această îndeletnicire: rugăciunea de la marginea lanului, cântecele femeilor şi bărbaţilor din timpul lucrului („Asta o horeâ mândra, când vineâ de-a secera“), împletirea cununilor de spice. Manifestarea are, ca şi în anii trecuţi, un scop practic: paiele de secară secerate şi prelucrate manual reprezintă unul dintre materialele de bază pentru recondiţionarea construcţiilor din incinta Parcului Etnografic, conform unui comunicat al instituţiei.
Între orele 14:00 şi 16:00 manifestarea va continua cu un recital extraordinar susţinut de Ştefan şi Andrei Petreuş, la Dugeana de joc din Parcul Etnografic, în cadrul căruia vizitatorii vor avea posibilitatea de a învăţa vechi cântece şi dansuri maramureşene, sub îndrumarea membrilor Asociaţiei Maramureşenilor din Cluj-Napoca. Născut în Glod, Maramureş, la 3 martie 1940, Ştefan Petreuş s-a afirmat cu începere din 1966, împreună cu fratele său Ion Petreuş (1945-2002) prin maniera unică de interpretare a cântecelor tradiţionale din Ţara Maramureşului. După trecerea la cele veşnice a fratelui său Ion, Ştefan Petreuş a luat decizia de a transmite mai departe moştenirea muzicală a familiei, continuându-şi activitatea în colaborare cu fiul său Andrei, conform unui comunicat al Muzeului Etnografic al Transilvaniei. (Oana Rusu)