Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Serviciu de urgenţă disponibil pentru persoanele cu deficienţe de auz
Persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire au posibilitatea începând de luni, 26 octombrie, să apeleze Serviciul unic de urgenţă 112. Acestea vor fi identificate automat în urma apelului efectuat la numărul unic de urgenţă 112, însă doar dacă s-au înregistrat în prealabil în baza de date a serviciului. Înregistrarea se poate face la sediile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale din Bucureşti şi din ţară, prin transmiterea prin poştă a documentelor de înregistrare, sau online pe website-ul www.112.ro. La înregistrare vor fi prezentate copii după actul de identitate, după documentele care atestă dizabilitatea şi, acolo unde este cazul, după documentul care atestă calitatea de reprezentant legal. Potrivit unui comunicat al STS, în cazul în care o persoană cu dizabilităţi are o urgenţă, aceasta trebuie să sune la 112, iar sistemul de urgenţă o va identifica automat ca fiind o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire. Ulterior, persoana respectivă va primi un SMS cu textul: „Trimiteţi SMS la 113 cu urgenţa şi adresa incidentului”, la care va răspunde printr-un SMS la numărul 113, descriind scurt urgenţa şi indicând adresa, inclusiv judeţul. STS reaminteşte că apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.