Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sfaturi pentru construcţia unui solar
Dacă optezi pentru legume proaspete şi sănătoase, construcţia unui solar este cea mai bună soluţie. Este mai puţin costisitoare decât o seră şi nu ai nevoie de autorizaţii speciale. Totuşi, trebuie să respecţi câteva principii-cheie privind structura şi materialele utilizate pentru a avea o producţie bună.
Un solar de legume lângă casă, chiar şi unul mic, asigură necesarul de legume proaspete pentru o întreagă familie. Acolo poţi cultiva răsaduri de roşii, ardei, morcov, vinete, şi poţi renunţa la procurarea lor din alte surse. În special în sezonul rece, poţi asigura necesarul de legume proaspete, pe care nu le găseşti întotdeauna la un preţ rezonabil. Site-urile de specialitate spun că, în clima românească, solarul asigură lumina din plin şi căldura necesară creşterii majorităţii legumelor. O concepere şi realizare corectă a solarului contribuie la o producţie mare, specialiştii susţin chiar că o construcţie corectă a solarului conduce la o creştere a productivităţii cu 25%. Deşi procesul de construcţie a unui solar este în aparenţă unul simplu, trebuie să respecţi anumite cerinţe pentru a te bucura de ceea ce cultivi.
Un spaţiu de aproximativ 6 metri pătraţi poate fi suficient pentru început, dar acesta se poate extinde cu uşurinţă mai apoi. La amplasarea solarului trebuie să ţii cont ca perimetrul să beneficieze de multă lumină solară şi ca terenul să aibă o umiditate scăzută pe perioada iernii. În jurul solarului trebuie să nu se afle nici o construcţie sau copaci care ar putea ţine umbră. Iar terenul trebuie să nu fie prea înclinat, o mică pantă fiind totuşi necesară pentru a se scurge apa şi a-l feri de inundaţii. De asemenea, să fie protejat de vânturi puternice. Pentru că legumicultura presupune un consum ridicat de apă, o fântână sau o altă sursă de apă în apropiere este ideală. De apă ai nevoie nu doar pentru irigaţia legumelor, dar şi pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare.
Dacă nu îţi place să meştereşti, poţi cumpăra un solar care va fi montat la locul dorit. Preţul acestuia variază în funcţie de dimensiuni, structură şi dotările pe care le doreşti, iar oferta este foarte bogată, în toate oraşele ţării existând magazine de profil care vând produse ce pot fi folosite la solar. Iar preţurile le puteţi compara şi să cumpăraţi de acolo de unde vă convine cel mai mult.
De exemplu, o structură de aproximativ 6 metri pătraţi şi înălţime de 2 metri, cu schelet metalic și cu pereţi şi acoperiş din policarbonat transparent, costă în jur de 4.000 lei. Dacă ai un buget redus, poţi construi un schelet din metal sau lemn, pe care montezi folia de protecţie.
După construcţie poţi trece la plantarea legumelor. Solul potrivit este nisipos sau lutos-nisipos, cu un bun drenaj. Nu uita că cele mai naturale îngrăşăminte sunt date de animalele din propria gospodărie. Înainte de plantarea răsadurilor trebuie să dezinfectezi solarul cu o soluţie formată din apă şi var stins. Temperatura în interiorul solarului trebuie să varieze în funcţie de stadiul plantelor cultivate şi de tipul plantelor. Specialiştii în domeniu recomandă să menţii sub control temperatura şi umiditatea, prin aerisirea solarului şi irigarea corectă. Aerisirea se face prin deschiderea uşilor de la capete sau prin ridicarea foliei la mijlocul solarului în zilele foarte călduroase.