Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sfaturi şi recomandări pentru creşterea păsărilor de curte
Printre afacerile de succes care se pot iniţia în domeniul agricol sunt şi fermele de păsări. Pentru începerea unei asemenea întreprinderi la scară mai mare sunt necesare fonduri şi studii. Avicultura se poate practica în cadrul fermelor industrializate sau în crescătorii mici, de preferinţă ecologice.
Pentru a obţine câteva recomandări în acest domeniu am apelat la domnul inginer Ion Bejan, care, după ce s-a ocupat ani buni de creşterea melcilor, acum a înfiinţat o fermă avicolă. “Pentru înfiinţarea unei ferme de păsări, paşii de urmat sunt precizaţi în legislaţia actuală. Primul pas este înfiinţarea unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate, printre altele, şi creşterea păsărilor: găini ouătoare, pui de carne, curcani, palmipede etc. De asemenea, legislaţia sanitar-veterinară şi cea de mediu au prevăzute norme în legătură cu acest demers. Sunt multe avize de obţinut. Această situaţie este valabilă dacă ne dorim fermă. Adevărata fermă are 500 hectare de teren şi 50.000 capete de găini ouătoare. Materialul biologic este furnizat de societăţi avicole specializate pentru pui de carne, găini ouătoare, curcani, gâşte, raţe, prepeliţe etc. Gospodăria de la ţară este suficientă pentru un asemenea demers, fără pretenţia de a fi fermieri. Dacă solicitantul doreşte o fermă, atunci în mod sigur locaţia trebuie să fie în afara localităţii, cu toate accesoriile şi utilităţile: sursă de apă, curent electric, căi de acces, avize de mediu, aprobări etc. Nu este indicat pentru omul de la ţară, care doreşte să obţină carne şi ouă ecologic, să se amestece în hăţişul şi capcanele legislaţiei. Pentru fermele cu pretenţii sunt recomandate, peste tot în lume, instalaţiile şi utilajele Big Duchman, cel mai renumit furnizor în domeniu.
Rentabilitatea unei ferme este legată de capacitatea de producţie, adică efectivele de păsări. Prezenţa medicului veterinar este obligatorie. Gospodăria de la ţară nu are nevoie de angajaţi, fermele în schimb da, chiar dacă actualele sisteme sunt în proporţie de 90% automatizate”.
Domnul inginer Bejan are şi un punct de vedere legat de avicultura românească în general. “Tendinţa este producţia în sisteme industriale, super intensive şi super performante. Mica noastră «producţie de curte», încet, încet va înceta să existe. Doar la nivel de hobby sau pentru gospodăriile unor familii de la ţară. Multe echipamente performante ajung să nu fie exploatate din motiv de necunoaştere sau lipsă de profesionalism. Deci trebuie realizată o profesionalizare mai mare a lucrătorilor”. Din punctul său de vedere, ”sunt recomandate ferme industriale şi înaltă tehnologie de exploatare. Gospodăria mai mică sau mai mare este bine să rămână, cât se mai poate, la nivel tradiţional; fără amestecul chimizării şi de fapt al alterării produselor”.
Norme europene pentru avicultura ecologică
Recomandări şi sfaturi pentru înfiinţarea unei ferme avicole ecologice ne sunt oferite şi de către un întreprinzător din judeţul Dolj, domnul Dan Păloiu, de profesie economist, care s-a reprofilat şi are o afacere de succes în avicultură. Potrivit acestuia, “pentru înfiinţarea unei ferme ecologice sunt necesare: un teren de circa 1.000 mp, situat undeva la ţară, un efectiv de găini ouătoare (costă 20 de lei bucata), furaje 100% naturale, câteva echipamente simple”. Pentru obţinerea de produse ecologice trebuie să fie respectate câteva condiţii impuse de Uniunea Europeană. Potrivit standardelor UE de zootehnie ecologică, “fiecărei păsări trebuie să îi revină 4 mp de păşune, iar în adăpostul închis să nu fie o densitate mai mare de 6 păsări pe un metru patrat.
Hrana găinilor constă într-o combinaţie de cereale ecologice, făinuri proteice de origine vegetală, săruri minerale şi vitamine (nu sintetice), fără nici un fel de substanţe chimice, pesticide, conservanţi, aditivi, hormoni, organisme modificate genetic sau antibiotice”. Această hrană se poate procura de la furnizori certificaţi ecologic sau se poate prepara pe cont propriu.