Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sfaturi și recomandări pentru părinții copiilor care pleacă în excursii și tabere
Vine vacanța de vară și cu ea, perioada taberelor și excursiilor pentru copii.
Într-o tabără, micuții vor cunoaște alți copii, vor învăța să își facă noi prieteni și să fie independenți. De asemenea, vor avea posibilitatea să-și facă propriile reguli atunci când este vorba de formarea personalității.
Timpul petrecut într-o tabără îi ajută pe copii să câștige încredere în sine. Aici copiii pot învăța să se descurce singuri în unele situații, să se ajute unii pe alții, să fie generoși și să îi respecte pe ceilalți. Un studiu psihologic a demonstrat faptul că acei copii care merg în tabere au o mai mare încredere în sine și au un simț al competiției mai dezvoltat.
Răspunderi mai mari pentru organizatorii de tabere și excursii
În 2012, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a emis un nou regulament privind organizarea şi desfăşurarea taberelor, excursiilor, expediţiilor şi drumeţiilor şcolare valabil pentru toate unitățile școlare din România. Prin acesta se urmăreşte creşterea responsabilităţii cadrelor didactice şi a directorilor de şcoli în organizarea excursiilor şi taberelor, stabilind cu exactitate numărul de cadre didactice care trebuie să însoţească grupurile de elevi, dar şi faptul că părinţii nu pot fi responsabilizaţi pe durata deplasării decât pentru propriul copil. Totodată, noul regulament prevede obligativitatea completării de către cadrele didactice a unei declaraţii pe proprie răspundere prin care acestea se angajează să asigure securitatea şi siguranţa elevilor pe toată durata deplasării.
În declaraţia pe propria răspundere, profesorul sau învăţătorul însoţitor îşi asumă „responsabilitatea pentru siguranţa şi securitatea copiilor pe toată perioada deplasării şi desfăşurării taberei, excursiei, expediţiei, drumeţiei", efectuată cu grupul de elevi şi să respecte „traseul, itinerarul, perioada, durata taberei, excursiei, expediţiei, drumeţiei, cu menţiunea numărului de zile în care are loc.
Potrivit regulamentului, directorii şcolilor şi profesorii însoţitori poartă întreaga răspundere pentru elevii cu care pleacă în excursii, tabere sau drumeţii. Orice tabără, excursie, expediţie sau drumeţie cu elevii şi preşcolarii organizată cu avizul sau acordul conducerii unităţii de învăţământ se va realiza în afara orarului şcolar, numai în condiţii de siguranţă. Pentru orice deplasare cu elevii în timpul sau în afara orelor de curs, cadrul didactic organizator este obligat să anunţe conducerea unităţii de învăţământ şi să prezinte documentaţia specifică. Nerespectarea cerinţelor privind întocmirea documentaţiei în vederea organizării şi desfăşurării taberelor, excursiilor şi drumeţiilor, precum şi neanunţarea unităţii de învăţământ privind deplasarea atrag în exclusivitate răspunderea cadrului didactic organizator.
Excursiile vor fi asigurate de un număr de cadre didactice în funcţie de numărul elevilor. Astfel, la fiecare 10-15 elevi trebuie să fie câte un învăţător sau profesor, un cadru didactic fiind numit coordonator, în cazul deplasărilor în străinătate. La 100-200 de elevi trebuie să fie şi un cadru sanitar mediu. În cazul expediţiei sau drumeţiei trebuie să fie un cadru didactic la un grup de minimum zece elevi.
Prezența cadrelor sanitare este obligatorie
Taberele pentru preşcolari vor fi asigurate cu personal didactic şi sanitar. Astfel, la fiecare grupă de preşcolari formată din câte 15-20 de copii vor fi două educatoare şi o supraveghetoare de noapte. La fiecare tabără trebuie să fie un medic şi un cadru sanitar mediu. Taberele cu mai mult de 100 de preşcolari vor fi asigurate cu câte un cadru sanitar mediu la fiecare 100 de copii, cele cu peste 200 de preşcolari vor avea un medic, iar numărul acestora va creşte la fiecare 300 de copii. Taberele cu mai puţin de 100 de preşcolari vor avea asistenţa medicală asigurată de către medicul dispensarului teritorial.
La fiecare tabără de elevi va exista un colectiv format din cadre didactice cu experienţă, componenţa acestuia fiind stabilită de către conducerea unităţii de învăţământ. Astfel, la fiecare 10-15 elevi va fi câte un învăţător sau profesor. În taberele cu pregătire sportivă va fi asigurat un profesor de educaţie fizică la un grup de 12 elevi.
Sfaturi pentru părinți
Pe site-ul sfatulparintilor.ro se fac o serie de recomandări referitoare la pregătirea copiilor pentru plecarea în excursii sau tabere.
Multor copii, mai ales celor dependenți de mame, le este foarte greu să fie plecați departe de părinți sau să doarmă în altă parte decât acasă.
Prima oară se recomandă ca plecarea celui mic să se facă având alături și unul sau doi prieteni de acasă.
Copiii vor fi mult mai relaxați dacă vor petrece tot acest timp alături de cei cunoscuţi de ei. Organizatorii taberei trebuie anunțați dacă micuții sunt alergici la anumite alimente. Trebuie lăsate organizatorilor toate datele de contact, pentru a fi contactați în cazul în care apar probleme.
Nu este recomandată vizita părinților în tabere. Copiii trebuie să-și câștige aici siguranța de sine și trebuie să învețe să fie responsabili. Cei mici trebuie să aibă la ei bani de buzunar, pentru orice eventualitate.
O altă problemă a părinților este pregătirea bagajelor. Bagajele se fac împreună cu cel mic. În acest fel copilul va fi în stare să-și împacheteze tot pentru întoarcere. În bagaje se pun câte o pereche de șosete și una de chiloți pentru fiecare zi de tabără. Pe lângă tricouri și bluze, trebuie puse o haină groasă, două perechi de pantaloni lungi, precum și o șepcuță de soare. Se mai pun 6-7 perechi de pantaloni scurți și pijamale. Nu sunt recomandați pantofii noi. Cea mai potrivită încălțăminte sunt adidașii, sandalele și bocancii de munte (dacă se merge într-o tabară de munte). Trusa sanitară trebuie să conțină săpun, șampon, pasta și periuța de dinți, câteva prosoape și un pieptene. Crema de protecţie UV cu factor 15 sau mai mult și spray-ul împotriva țânțarilor sau a altor insecte nu trebuie să lipsească din trusă. Este indicat și un sac de dormit. Telefonul mobil cu încărcătorul de rigoare și un aparat de fotografiat trebuie adăugate în bagajul de tabără. Mai trebuie luate o lanternă, precum și baterii de rezervă pentru ea și pentru aparatul de fotografiat.