Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sigla „made in“ va deveni obligatorie în toate statele membre
▲ Deputaţii europeni susţin obligativitatea afişării originii produselor pentru o mai bună protecţie a consumatorilor ▲ Deşi acest lucru a fost sugerat încă din anul 2005, indicarea originii produselor a fost neglijată de unele state membre, „care nu sunt convinse de utilitatea acestor reguli, probabil pentru că au fost influenţate de unele grupuri de interese“, potrivit Cristianei Muscardini, vicepreşedinta Comisiei pentru comerţ internaţional din cadrul Parlamentului European ▲
Obligativitatea etichetelor „made in“ pe produsele importate a fost sugerată de Legislativul european de mai mulţi ani, iar din 2005, Comisia Europeană a făcut o propunere în acest sens, fără însă a avea prea mare succes. Unele state se opun datorită poverii impuse în acest fel companiilor, susţin ele, în ciuda faptului că în multe state ale lumii, precum SUA, Canada, China şi Japonia, importurile sunt condiţionate de indicarea originii produselor, lucru care nu se întâmplă în Uniunea Europeană. „În 2005, după un an de consultări şi pregătiri, Comisia a venit cu o propunere de obligativitate a indicării originii produselor. Parlamentul European a sprijinit acest regulament în mai multe rezoluţii, dezbateri în plen şi declaraţii. Din păcate, există unele state care nu sunt convinse de utilitatea acestor reguli, probabil pentru că au fost influenţate de presiunea grupurilor de interese. Dar lipsa acestui regulament produce o pagubă serioasă atât consumatorilor europeni, care nu sunt siguri de originea şi calitatea produselor pe care le cumpără, cât şi industriei, care suferă din cauza dezechilibrului creat de competiţia necinstită cu celelalte ţări, care au adoptat deja reguli privind indicarea originii. Această lacună trebuie eliminată dacă vrem ca piaţa să fie cu adevărat liberă“, a declarat Cristiana Muscardini, vicepreşedinta Comisiei pentru comerţ internaţional din cadrul Parlamentului European, într-un interviu acordat Biroului de presă al Legislativului. Potrivit acesteia, întrucât eticheta „made in“ nu este obligatorie, ea nu poate fi găsită pe toate categoriile de produse şi nici nu este supusă controalelor. Astfel că avem de-a face cu multe falsuri, manipulări, produse contrafăcute. „Rezultatul este lipsa transparenţei pentru consumator şi subminarea industriei UE“, susţine Muscardini. Lista produselor va fi completată Tratatul de la Lisabona aduce PE şi Consiliul pe acelaşi palier de putere în domeniul comerţului internaţional, astfel că lucrurile vor fi reglementate, au anunţat deputaţii europeni. În acest sens, în sesiunea plenară din această luni a fost adoptată o rezoluţie pentru eliminarea acestei lacune, un regulament urmând a fi adoptat în cel mai scurt timp. „Vom sprijini propunerea Comisiei din 2005 şi vom începe procedura de codecizie cu miniştrii UE. Parlamentul European va juca rolul de mediator în găsirea unei soluţii satisfăcătoare“, a mai susţinut Cristiana Muscardini. Mai mult, pe lista Comisiei vor mai fi adăugate şi alte categorii de produse care ar trebui să aibă eticheta „made in“, cum ar fi şuruburile şi niturile, astfel că „atunci când se va construi un pod, constructorul va avea posibilitatea să aleagă tipul de şuruburi care îi convine, ţinând seama de exemplu de faptul că cele fabricate în Europa conţin de două ori mai mult nichel decât cele fabricate în India“. Lista va conţine în mod obligatoriu cele mai importante produse, cum ar fi textilele, încălţămintea, bijuteriile şi ceramica.