Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Siglă unică europeană pentru produsele ecologice
Produsele ecologice, la care omul nu a intervenit pentru a le grăbi creşterea sau petru a-i forţa coacerea au prins tot mai mult pe piaţa europeană. Potrivit unor statistici europene, numărul celor care s-au orientat spre astfel de produse a crescut considerabil, ceea ce denotă o atenţie sporită a consumatorilor faţă de alimentaţia sănătoasă.
Prin urmare, UE a emis un decret obligatoriu pentru toţi producătorii. Din luna iulie 2010, pe tot teritoriul Europei se va aplica o singură siglă ecologică. Astfel, cultivarea produselor ecologice trebuie să îndeplinească anumite criterii. Acestea pun un accent special pe sustenabilitate, biodiversitate, protecţia mediului şi a animalelor şi resping utilizarea produselor chimice. Germania a fost printre primele ţări din Europa unde produsele ecologice au început să fie căutate - mai ales în 1970. Magazinele mici au început să vândă fructe, legume şi alte produse, cultivate conform criteriilor ecologice. Acestea au fost dintotdeauna mai scumpe decât produsele convenţionale. Până acum câţiva ani, aceste aşa-numite "Bio-Läden" (magazine cu produse sănătoase) au fost favorizate de către un anumit grup de consumatori, "Ökos", care s-a conformat cu siguranţă bine cunoscutelor clişee. Este un lucru cert, spun specialiştii, că produsele ecologice conţin mai puţine urme de pesticide decât cele convenţionale. Unii politicieni, precum belgianul Marc Tarabella, membru al Parlamentului European, promovează consumul de produse locale: "Nu ar trebui să ne bazăm pe transportul alimentelor din cealaltă parte a planetei, atât timp cât le putem produce şi noi." Rutele lungi de transport înseamnă mai multe emisii de CO2, ceea ce contrazice unul dintre motivele cultivării de produse ecologice, protecţia mediului. Astfel, la cumpărarea produselor ecologice, trebuie avută în vedere ţara de origine şi distanţa pe care respectivul produs a trebuit să o parcurgă de la puncul de origine la punctul de consum.