Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Siguranţa feroviară, un subiect în atenţia întregii Europe
Un accident feroviar ce a avut loc la începutul săptămânii într-un oraş din Belgia, în apropiere de Bruxelles, a readus în discuţie problema securităţii transportului feroviar în Europa. Suspendarea subvenţiilor pentru societăţile de căi ferate duce la implementarea greoaie a sistemelor eficiente de securitate. Rezolvarea problemelor ar putea avea loc prin modificarea legislaţiei în domeniu.
Securitatea transportului pe calea ferată în Europa este de mult timp un subiect de discuţie la nivel comunitar, în special după ce, la presiunea UE, subvenţiile de stat pentru căile ferate au fost suspendate, iar statele membre au primit indicaţia de a privatiza companiile naţionale de transport pe cale ferată, arată portalul european euranet.eu. Acum, după ce la începutul săptămânii a avut loc un tragic accident feroviar în Belgia, în urma căruia au rezultat 18 morţi, subiectul a revenit pe agenda discuţiilor, concluziile fiind că derularea proceselor de modernizare şi a regulilor comune sunt mult prea lente faţă de aşteptări. În decursul acestei săptămâni, mecanicii de locomotivă din Belgia au declanşat un protest spontan împotriva lentorii cu care se desfăşoară modernizarea transportului feroviar. Conductorii şi însoţitorii de tren se plâng de deteriorarea condiţiilor de muncă. După părerea lor, acestea pot conduce la accidente ca acela înregistrat luni dimineaţa, scrie principalul cotidian belgian „La Libre Belgique“. Trenul suspectat că a trecut pe culoarea roşie a semaforului nu era echipat cu un sistem de frânare automată. Administratorul delegat al Infrabel (compania care administrează reţeaua feroviară din Belgia), Luc Lallemand, a declarat marţi pentru postul naţional belgian de televiziune că această catastrofă nu ar fi putut fi evitată, dar, „dacă am fi instalat un sistem de frânare automată, nivelul de securitate ar fi fost mult mai bun“. Reprezentanţii societăţii de cale ferată belgiană s-au plâns de lentoarea cu care sistemele de frânare automate sunt instalate de către contractorii externi şi de lipsa mâinii de lucru calificate. Directorul SNCB, Marc Descheemaecker, a pus în discuţie procesul de armonizare a regulilor europene asupra frânării automatice, pentru a explica anumite întârzieri în aplicarea acestui sistem în reţeaua feroviară belgiană. În faţa dificultăţilor privind punerea în aplicare a normelor în materie impuse de Uniunea Europeană, „în 2005 am optat pentru propriul sistem şi am hotărât să echipăm toate trenurile, dar acest lucru nu poate fi făcut dintr-odată“, a afirmat acesta. 2010, termen limită de privatizare a transportului de călători Comisia Europeană a publicat recent un raport privind implementarea directivelor comunitare pentru siguranţa feroviară şi interoperabilitate. În raport se arăta că ritmul implementării regulilor comune în toate statele membre este lent, în parte din cauza duratei de viaţă foarte lungi a materialului rulant şi a elementelor de infrastructură feroviară. Luând în considerare aceste concluzii, Executi-vul UE susţinea atunci că este necesară o revizuire a reglementărilor în vigoare privind siguranţa feroviară. Necesitatea unor schimbări legislative a fost dezbătută în cadrul unei conferinţe pe tema siguranţei feroviare, eveniment organizat în urma unui alt grav accident, produs în localitatea italiană Viareggio: un tren ce transporta produse petroliere a deraiat, iar în deflagraţia survenită în urma accidentului şi-au pierdut viaţa 31 de oameni. În ciuda rezultatelor dezastruoase ale privatizării căilor ferate britanice, Uniunea Europeană impune aceeaşi liberalizare în întreaga comunitate. 2010 este termenul limită pentru privatizarea transportului de călători pe calea ferată. Criticii acestor măsuri spun că „dictatul“ european este în interesul direct al companiilor private de transporturi pe calea ferată, care ar putea profita de noua deschidere spre aşa-zisa competiţie de piaţă şi dezvolta noi monopoluri, dar nu de stat. Spre exemplu, operatorul german de cale ferată Deutsche Bahn (DB) a cumpărat companii de transport feroviar în Polonia, Slovacia, Olanda, Danemarca, Spania şi, recent, 75% din transporturile feroviare britanice. UE declară că privatizarea transporturilor feroviare este o victorie pentru călători, în special datorită noilor drepturi de compensaţie a călătorilor impuse companiilor de cale ferată. Dar efectele secundare ale privatizării căilor ferate impuse de UE sunt pierderea multor locuri de muncă şi întârzieri nepermise în instalarea sistemelor ce ar trebui să îmbunătăţească siguranţa transportului feroviar.