Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sindicaliştii din învăţământ continuă protestele, CFR renunţă la grevă
Sindicaliştii din învăţământ continuă greva, potrivit unui comunicat semnat de preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicale din Învăţământ "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu, şi preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale (FNS) "Alma Mater", Anton Hadăr. "În urma centralizării datelor primite din teritoriu, a rezultat că peste 60% din membrii de sindicat au fost în grevă, chiar în condiţiile în care ministrul Daniel Funeriu împreună cu inspectorii şcolari şi o parte dintre directori au făcut presiuni mari pentru a împiedica participarea la acţiunea de protest şi la boicotarea probei de bacalaureat. Conform opţiunii manifestate prin referendum, greva va continua, până în momentul în care membrii de sindicat vor decide încetarea ei", se menţionează în comunicat.
În schimb, sindicatele din CFR au anunţat că nu intră în grevă de solidaritate, iar trenurile vor circula în condiţii normale. CFR-iştii susţin că cele două acte normative pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea, respectiv Legea pentru introducerea măsurilor de austeritate şi Legea pensiilor, nu îi afectează, şi, drept urmare, nu au motiv să declanşeze greva. De asemenea, greva de solidaritate a unor angajaţi de la RATB a fost suspendată ieri, după două ore în care majoritatea troleibuzelor şi tramvaielor nu au ieşit pe trasee din Capitală. În schimb, angajaţii de la metrou au oprit lucrul, ieri-dimineaţă, de la ora 4:00 până la ora 12:00, în semn de solidaritate cu angajaţii din sistemul bugetar, ameninţând că intră în grevă generală pe termen nelimitat dacă va apărea un act normativ prin care li se vor reduce salariile cu 25%.