Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Sindicate: Majorarea cu 8% a salariului minim este insuficientă
Sindicatele au reacționat la declarația premierului Florin Cîţu, făcută la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8% de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021, criticând faptul „că nu s-au făcut calculele adecvate” și arătând că lipsește „un mecanism transparent, predictibil, echilibrat, pentru stabilirea salariului minim”.
Astfel, potrivit preşedintelui Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel ALFA, Bogdan Hossu, propunerea de majorare cu 8% ar duce la o creştere reală de doar 1% a salariului minim, deoarece inflaţia la finalul anului curent va fi probabil de peste 7%.
„Nu s-au făcut calculele adecvate. (…) 8% este o majorare complet insuficientă, de abia acoperă inflaţia şi nu are o creştere decât de cel mult până în 1% şi, după cum a subliniat şi Consiliul Fiscal, lipsa unei politici adecvate a salariului minim va conduce la continuarea migraţiei, cu toate consecinţele negative pe piaţa muncii”, a afirmat Hossu, pentru Agerpres. El a susținut că, luând în considerare estimările BNR privind inflaţia, ar fi adecvată o majorare cu 14% a salariului minim.
La rândul său, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, este de părere că 8% în plus la minimul brut ar avea un impact nesemnificativ asupra venitului net al unui angajat plătit cu salariul minim, comparativ cu scumpirile la energie.
„De 5 luni Comisia Europeană cere României să pună la punct un mecanism transparent, predictibil, echilibrat, pentru stabilirea salariului minim. (...) Această variantă de creştere de 8% este neserioasă, pentru că nu are nici un fundament”, a declarat Costin, potrivit Agerpres. (C. Z.)



.jpg)