Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sistem bugetar „mai suplu” şi cu sporuri mai puţine
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Simona Bucura- Oprescu, a anunţat că prin noua Lege a salarizării se doreşte reducerea anvelopei pentru sporuri de la 30% la 20%.
„La nivel de instituţie vor putea fi acordate maximum sporuri de până la 20% pentru angajaţi. Ne dorim să avem cât mai puţine sporuri. Este unul dintre cele patru principii pe care Comisia Europeană le-a impus. Primul dintre ele este cel al ierarhizării, (...) nimeni nu poate depăşi salariul preşedintelui”, a declarat ministrul muncii la o televiziune centrală, citată de Agerpres.
Demnitarul a explicat că sporurile nu se acordă pentru angajat, ci pentru condiţiile de muncă, oferind şi un exemplu concret: „dacă avem un medic care îşi desfăşoară munca la unitatea de primiri urgenţe sau un medic ATI pentru faptul că este în urgenţă, pentru perioada în care este în serviciu, este la urgenţă, doar pentru acea perioadă îşi primeşte sporul. Dacă un medic cu specializarea de medicină de urgenţă nu lucrează, deci locul unde îşi desfăşoară activitatea nu este la urgenţă, nu beneficiază de acest spor”.
„Grila pentru administraţia publică locală” şi „introducerea performanţei şi posibilitatea de a avea o parte fixă şi o parte variabilă a remuneraţiei prin care să premiezi performanţa” sunt alte două principii impuse de Comisia Europeană care se vor reflecta în noua lege.
De asemenea, ministrul muncii a mai anunţat că Executivul îşi doreşte un aparat bugetar „mai suplu şi mai eficient, astfel încât să existe echilibru între ceea ce produc cei din mediul privat şi cheltuielile publice”. (O. N.)