Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sistemul de pensii din România este nesustenabil
România se află printre statele UE cu cele mai mari riscuri pe termen lung din perspectiva impactului îmbătrânirii populaţiei asupra finanţelor publice şi are, totodată, unul dintre cele mai nesustenabile sisteme publice de pensii din comunitatea europeană, potrivit APAPR, care citează un raport al CE
„Impactul îmbătrânirii populaţiei asupra finanţelor publice din statele UE va face ca efectele actualei crize financiare şi economice să pară minuscule prin comparaţie“, arată un raport al Comisiei Europene, citat de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Potrivit raportului, în următorii 50 de ani, cheltuielile României cu pensiile vor creşte de la 8,4% din PIB în 2010 la 15,8% în 2060, ducând România pe locul 5 în topul statelor UE27 cu cele mai mari cheltuieli cu pensiile în PIB. Raportul de Sustenabilitate, ediţia 2009, publicat la finele săptămânii trecute de Comisia Europeană, arată că sistemele publice de pensii din Europa sunt din ce în ce mai nesustenabile, iar costurile asociate îmbătrânirii populaţiei vor deveni în următorii 50 de ani tot mai împovărătoare. În acest context general, România se numără printre statele cu cele mai nesustenabile bugete publice de pensii din UE, ponderea în PIB a cheltuielilor cu pensiile de stat urmând aproape să se dubleze până în anul 2060, de la 8,4% în 2010 la 15,4%. Raportul Comisiei Europene arată că România are un deficit de sustenabilitate de 9,1% din PIB, adică trebuie să-şi ajusteze, pe termen lung, execuţiile bugetare cu acest procent, pentru a ajunge la o situaţie în care finanţele publice sunt sustenabile şi sănătoase. Cea mai mare parte din acest deficit de sustenabilitate, respectiv 7,4 procente din 9,1 procente din PIB, provine din creşterea cheltuielilor cu plata pensiilor de stat. „România trebuie să-şi reformeze sistemul de protecţie socială (în principal, sistemul public de pensii şi sistemul de sănătate) pentru a încetini această creştere a cheltuielilor legate de îmbătrânirea populaţiei“, se menţionează în raport. În 2060, populaţia României va număra doar 16,9 milioane de locuitori, dintre care doar 53,6% vor fi în vârstă de muncă (15-64 de ani), faţă de 70% în 2010. Astfel, rata de dependenţă a vârstnicilor (numărul persoanelor peste 65 de ani/numărul persoanelor cu vârsta între 15-64 de ani) va creşte de la 21,3% în 2010 la 54% în 2060. Toate aceste evoluţii demografice nefavorabile vor pune presiuni enorme pe bugetul public de pensii. Recomandările CE Pentru a preveni această situaţie, sunt recomandate reforme parametrice în sistemul public şi dezvoltarea accelerată a sistemului de pensii private, situaţie valabilă şi în alte state ale Uniunii. De altfel, în topul primelor cinci state cu cele mai mari cheltuieli publice cu pensiile în PIB în 2060, sistemele de pensii private lipsesc sau sunt subdezvoltate. „Grecia, Luxemburg, Slovenia, Cipru şi România nu au dezvoltat încă suficient componenta privată a sistemului de pensii, motiv pentru care povara fiscală a sistemelor publice de pensii va creşte accelerat pe viitor. România, de exemplu, are cea mai redusă rată de contribuţie din Europa şi din lume în sistemul său de pensii private obligatorii (Pilonul II), adică 2%“, reiese din raport. Potrivit lui Crinu Andănuţ, preşedintele APAPR, raportul Comisiei Europene are pentru România concluzia că sistemul public de pensii este nesustenabil şi trebuie reformat rapid şi eficient, inclusiv prin dezvoltarea accelerată a pensiilor private, pentru că altfel se va ajunge la cheltuierea a jumătate din bugetul ţării numai pentru pensii, faţă de un sfert cât este în prezent.