Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Situația îngrijorătoare a copiilor cu părinții plecați
Pandemia a accentuat gradul de excluziune şi de vulnerabilitate al copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar un copil din trei aflați în această situație este lipsit complet de îngrijirea părintească, a afirmat ministrul muncii. Soluțiile pentru aceşti copii defavorizați implică servicii integrate care includ suport psihologic, consiliere educaţională, asistență medicală, servicii sociale.
La finalul anului 2020, 75.136 de copii aveau cel puţin un părinte plecat să muncească în alte ţări, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor de asistenţă socială. Dintre aceştia, 22.662 aveau unicul părinte sau ambii părinţi plecaţi în străinătate.
„Dacă ne uităm la distribuţia pe judeţe a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate vom vedea că cele mai mari comunităţi se află în judeţele cele mai sărace, ceea ce înseamnă că avem de fapt un fenomen social: sărăcia suprapusă peste lipsa părinţilor a condus la riscuri majore pentru copiii rămaşi singuri. Cifrele sunt îngrijorătoare: 18% dintre copii au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 14% au unicul părinte plecat la muncă în străinătate şi 68% au un singur părinte plecat la muncă în străinătate. Aşadar, unul din trei copii a rămas practic fără îngrijirea părinţilor”, a menţionat ministrul Raluca Turcan, la dezbaterea „Protecţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate - importanţa educaţiei parentale şi a serviciilor de suport”, organizată de Salvaţi Copiii, în parteneriat cu Ministerul Muncii.
La rândul său, Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al asociației Salvați Copiii, a arătat că „perioada pandemiei a accentuat dificultățile sociale, educaționale cu care se confruntă copiii rămași acasă, dar și anxietatea părinților și comunicarea. Persoanele în grija cărora au rămas copiii întâmpină dificultăți în creșterea lor, în gestionarea situațiilor problematice și prevenirea înstrăinării și izolării sociale. Este un fenomen social major”.
În opinia ministrului Raluca Turcan, singura modalitate reală pentru a scoate comunităţi mari din sărăcie este orientarea asistenței sociale către copii. „Sprijinul meu merge sută la sută spre partea de servicii integrate pentru copiii vulnerabili”, a adăugat oficialul, citat de Agerpres, explicând că este vorba de asigurarea de suport psihologic, consiliere educaţională, asistență medicală, servicii sociale.
Ministrul muncii a subliniat că, pentru prima dată, au fost identificate fonduri pentru a concretiza o parte dintre proiecte. Este vorba de 50 de milioane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru 150 de centre de zi, dar și circa 3,6 miliarde de euro disponibili prin programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027. (C. Z.)