Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Solidaritate cu victimele tragediei din Capitală
Tragedia de vineri noapte, din clubul Colectiv din Capitală, a generat un val de solidaritate şi de compasiune în rândul românilor. De la oameni simpli la medici, psihologi, agenţi economici, toţi se implică în aceste zile şi fac eforturi deosebite pentru a-i susţine şi salva pe cei aflaţi în stare critică în spitale ori pentru a alina şi sprijini moral şi financiar familiile tinerilor care au murit.
Zeci de persoane, diverse firme, psihologi se implică pentru a ajuta familiile victimelor incendiului care a avut loc vineri noaptea în Capitală. În weekend, mai multe persoane care s-au mobilizat pe site-urile de socializare au mers la spitalele în care se aflau internaţi răniţii, precum Floreasca, „Bagdasar-Arseni”, Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, cel Universitar, „Sfântul Ioan”, dar şi la Centrul de Transfuzii din Capitală, pentru a oferi mâncare, apă, cafea aparţinătorilor şi familiilor pacienţilor, donatorilor, personalului medical, dar şi ziariştilor. Colegiul Psihologilor din România şi mai multe firme specializate în acest domeniu oferă, potrivit Agerpres, asistenţă psihologică gratuită pentru familiile victimelor. Astfel, echipa Colegiului Psihologilor din România este activă şi va funcţiona pe o perioadă nedeterminată la Spitalul de Arşi, IML, Fundaţia Estuar, Clinica MindCare şi la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. Şi studenţii Universităţii „Carol Davila” şi-au anunţat disponibilitatea de a sprijini cadrele medicale din spitalele care au preluat răniţii - pentru monitorizare pacienţi, toaletare plăgi, pansamente şi altele.
Mai multe hoteluri oferă cazare gratuită în Bucureşti pentru rudele victimelor. Totodată, sprijin gratuit de specialitate în ambulatoriu a fost anunţat şi de mai multe clinici particulare din Capitală. Medicilor de la spitalele bucureştene, care fac eforturi uriaşe în aceste zile pentru a-i ţine în viaţă pe zecile de răniţi grav, li s-au alăturat doi medici din Franţa, Vincent de Broucker şi profesorul Marc Chaouat, consideraţi a fi unii dintre cei mai buni specialişti în arsuri. Ei au ajuns duminică seară la Bucureşti, însoţiţi de reprezentanţi din Ministerul francez al Sănătăţii. Aceşti specialişti francezi de înalt nivel vor fi la dispoziţia autorităţilor române pentru a-şi împărtăşi experienţa, a anunţat Ambasada Franţei la Bucureşti.
În zilele de sâmbătă şi duminică, peste 1.500 de bucureşteni au donat sânge, a informat, luni, directorul Centrului de Transfuzie Sangvină din Capitală, dr. Doina Goşa, citat de Agerpres. Dr. Goşa a subliniat că este important ca donatorii să vină şi spre sfârşitul săptămânii şi în cursul săptămânii viitoare. „Dorinţa mea este să îi preluăm pe toţi. Nu ştiu dacă putem, pentru că noi suntem aceiaşi care lucrăm de trei zile non-stop. Rugămintea ar fi să vină şi joi, vineri, săptămâna cealaltă, pentru că dacă vin toţi odată, stau la rând şi nu putem să îi preluăm, şi este obositor şi pentru ei”, a explicat Goşa.
Ajutor a venit şi din partea autorităţilor de la Chişinău, care au trimis duminică seara la Bucureşti circa 700 de litri de sânge şi componente sanguine cu o autospecială a Serviciului moldovean pentru Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, potrivit presei de peste Prut.
Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în incendiu era luni dimineaţa de 30, alte 137 de persoane fiind internate în mai multe spitale din Bucureşti, dintre care 57 sunt în stare critică şi gravă. „Din păcate, tragedia nu s-a încheiat vineri seară”, iar numărul deceselor ar putea crește semnificativ în următoarea perioadă, existând posibilitatea ca acesta să se dubleze, potrivit concluziei grupului de lucru convocat de premierul Victor Ponta duminică la Palatul Victoria.