Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Soluția Barnier pentru ieșirea Franței din criza politică
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat pe Michel Barnier, fost comisar european și negociator-şef al UE pentru Brexit, drept prim-ministru al ţării. El are sarcina de a forma un guvern care să treacă de parlament și să pună capăt celei mai grave crize politice din ultimii 50 de ani. Potrivit politico.eu, nominalizarea a fost făcută de Macron după o discuție cu Marine Le Pen, lidera extremei drepte.
Politician de centru-dreapta, membru al formațiunii Republicanii, Michel Barnier (73 de ani) a primit provocarea de a trece prin parlament nu numai guvernul, dar și o serie de reforme dificile și bugetul pe 2025, într-un moment în care Franţa este presată de Comisia Europeană şi de pieţele de capital să-şi reducă deficitul. Obținerea unei majorități este problematică, deoarece Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului) rezultată după alegerile anticipate din iulie este fragmentată între stânga, centru-dreapta şi extrema dreaptă.
Însă Michel Barnier are reputaţia unui excelent mediator. El a fost negociatorul-şef al UE pentru Brexit atunci când Regatul Unit a părăsit blocul continental, iar anterior a fost ministru în mai multe rânduri, în timpul preşedinţilor Francois Mitterand, Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy.
Desemnarea lui Barnier a fost salutată cu multă căldură la Bruxelles și în capitalele europene. „Este fără îndoială printre europenii cu carnetul de adrese cel mai plin.
Cunoaşte toate problemele, toate secretele, toate personalităţile, toţi actorii care contează în Europa”, l-a caracterizat pe Michel Barnier, într-o discuție cu AFP, fostul președinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, care a lucrat cu politicianul francez din 2015 până în 2019.
Nu la fel de pozitive au fost reacțiile de pe scena politică națională, mai ales ale partidelor de stânga, a căror coaliție a câștigat alegerile din vară. „Alegerile le-au fost furate francezilor”, a spus Jean-Luc Mélenchon, liderul formaţiunii radicale Franţa Nesupusă (LFI), într-un mesaj pe reţelele de socializare. El a amintit că partidul Republicanii, din care provine Barnier, a fost ultimul clasat la alegeri şi are numai 47 din cei 577 de deputaţi ai Adunării Naţionale, prin urmare numirea „nu are nimic de-a face cu rezultatul alegerilor”.
Mai rezervat, liderul extremei drepte, Jordan Bardella, a afirmat că se va poziţiona asupra deciziei lui Macron după ce Barnier îşi va prezenta programul politic legat de puterea de cumpărare, securitate şi imigraţie.
În privința priorităților noului guvern, acestea sunt şcoala, securitatea, imigraţia, locurile de muncă şi puterea de cumpărare, a declarat premierul desemnat Michel Barnier. El a promis „schimbări şi rupturi” care să scoată Franţa din impas și că va „spune adevărul” cu privire la „datoria financiară şi ecologică” a țării, potrivit AFP. (C. Z.)