Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Soluţii de finanţare pentru planul antisărăcie
Premierul Dacian Cioloş a susţinut, în cadrul dezbaterii publice de miercuri, 17 februarie, privind pachetul integrat pentru combaterea sărăciei prezentat de Guvern, că au fost deja identificate, pe lângă finanţarea din bugetul naţional în cazul anumitor măsuri, şi posibilităţi de finanţare din fondurile europene. „Unele măsuri au nevoie nu doar de finanţare, ci şi de adaptări legislative, dar sunt unele măsuri care presupun doar decizii legislative şi apoi doar punere în practică din punct de vedere administrativ”, a mai precizat Cioloş. Pachetul antisărăcie cuprinde o serie de măsuri prioritare pe care Guvernul şi-a propus să le continue sau să le demareze în cursul acestui an, pe durata mandatului actualului cabinet. În acelaşi timp, prim-ministrul a mai propus crearea unei coaliţii antisărăcie care să poată susţine pachetul de măsuri şi după ce actualul Guvern îşi va încheia mandatul. „Să constituim o coaliţie antisărăcie care să reunească organizaţii neguvernamentale, mediul academic, ministere şi autorităţile locale în jurul acestor idei pe care vi le propunem astăzi, dar care pot să fie dezvoltate în timp. Unele dintre ele există deja în legislaţie sau se aplică mai mult sau mai puţin eficient, altele urmează să le demarăm, însă foarte importantă e continuitatea”, apreciază premierul.