Soluţionarea problemei grupelor de muncă costă prea mult

▲ Soluţionarea problemei privind grupele de muncă ar costa Guvernul aproximativ 800 de milioane de euro ▲ Păcuraru a precizat că este foarte dificilă rezolvarea acestei probleme, pentru că, în loc de 400.000 de beneficiari, s-a ajuns la peste două milioane de persoane ▲

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat sâmbătă, la Craiova, că, în calitate de ministru, a fost nevoit să dea aviz negativ pentru un proiect de lege pe care îl iniţiase când era doar senator, referitor la grupele de muncă, pentru că şi-a dat seama că efortul financiar de 800 de milioane de euro, necesar pentru aplicarea acestei legi ar fi fost mult prea mare pentru bugetul Casei de Pensii. Păcuraru a spus, într-o conferinţă de presă, că rezolvarea problemei grupelor de muncă este una care îi preocupă foarte mult pe cei din sistemul public de pensii, anunţând că, în ultima şedinţă de Guvern, s-a aprobat un Memorandum pentru calcularea şi soluţionarea acestui aspect printr-o serie de simulări, pentru a vedea care formulă repară inechitatea grupelor de muncă fără costuri atât de mari. „Nu putem susţine costuri de 800 de milioane de euro pentru rezolvarea problemei grupei, în condiţiile în care, la anul, urmează o nouă majorare a pensiilor. 800 de milioane de euro din 13 miliarde de euro, cât este bugetul Casei de Pensii, reprezintă 7-8%, ceea ce este foarte mult. Acum, valoarea punctului de pensie este 581 de lei, iar la anul, va fi 779 de lei, deci va fi o creştere de 34%, ceea ce înseamnă foarte mult. Majoritatea pensionarilor, indiferent de simpatiile politice, recunosc că ceea ce s-a făcut în această guvernare pentru ei este cu totul deosebit, pentru că punctul de pensie a crescut de la 286 de lei, cât era în 2004, la 581 de lei“, a spus ministrul Muncii.

Înainte de 1990, grupele I şi II erau foarte bine definite

Şi înainte de 1990 au existat foarte multe persoane care au lucrat în condiţii grele sau foarte grele de muncă, cunoscutele grupe I şi II de muncă, însă, a precizat Păcuraru, „dacă înainte de Revoluţie au lucrat în condiţii grele şi foarte grele aproximativ 400-450.000 de persoane, după 1990, numărul acestora a ajuns la peste două milioane.“ El a explicat că aceste locuri de muncă erau foarte strict definite şi numărate, înainte de 1990, adică se putea ocupa un loc în acea grupă de muncă doar dacă cineva pleca la pensie sau din unitate şi rămânea locul liber.

În legea veche, Legea 3/1977, grupele de muncă se regăseau şi în punctul de pensie şi în reducerea de stagiu de contribuţie, în sensul că, pentru un an de grupa I se aplica o reducere de stagiu de şase luni, iar la grupa a doua de muncă, reducerea era de trei luni, ceea ce însemna că, pe parcursul a 20 de ani de activitate, se acumula o reducere semnificativă. Aşa se face că, la foarte mulţi dintre ei, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani. Când se adunau toate punctele care rezultau din activitatea respectivei persoane şi se împărţeau la 20, rezulta un punctaj final mai ridicat. „Pe legea nouă, Legea 19, au beneficiat numai de reducerea de stagiu, dar nu şi de reducerea, pe calcul, la punctul de pensie, şi asta înseamnă că s-a creat o inechitate care este reală, în sensul că există şi oameni care au beneficiat de grupă în punctul de pensie şi oameni care nu au beneficiat de grupă în punctul de pensie. Asta înseamnă că, oriunde mergeam în România, cei care au lucrat în subteran, cei care au lucrat în siderurgie, mecanicii de locomotivă şi alţii care au desfăşurat activitate în condiţii grele şi foarte grele de muncă ridicau această problemă, pentru că existau diferenţe între cei care au ieşit pe legea nouă şi cei care au ieşit pe legea veche“, a spus ministrul Muncii.

Două milioane de beneficiari

Păcuraru a precizat că este foarte dificilă rezolvarea acestei probleme, pentru că, după 1990, din cauza „diverselor populisme care s-au practicat“, în loc de 400.000 de beneficiari, s-a ajuns la peste două milioane de persoane. „Începând cu decretul-lege 68/1990, în loc de un număr foarte strict de beneficiari ai grupei de muncă, s-a intrat cu întreprinderea. Adică, dacă ai lucrat în chimie, toată întreprinderea, cu director, contabil, financiar, organizare, plan, toţi au beneficiat de grupă. Aşa se face că şi eu sunt beneficiar de grupă, deşi eu nu am avut o muncă grea în sensul de noxe, condiţii grele de muncă, subteran etc. Aceste populisme care s-au practicat în anii â90 au rămas acum pe nota de plată. Acum, când începi să calculezi câţi beneficiari de grupă are România, în loc să ai 450.000, câţi s-ar fi adunat, ai peste două milioane de beneficiari de grupă, şi suma necesară pentru a soluţiona această problemă este una foarte mare“, a adăugat Păcuraru.