Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Spania şi-a închis porţile pentru muncitorii români
În acceptarea introducerii restricţiilor pe piaţa muncii din Spania, Comisia Europeană a ţinut cont şi de faptul că o treime din cetăţenii români care trăiesc în această ţară sunt şomeri.
Comisia Europeană (CE) a adoptat, ieri, decizia prin care aprobă solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012. Aceste restricţii se vor aplica activităţilor din toate sectoarele, dar nu îi vor afecta pe cetăţenii români care sunt deja activi pe piaţa forţei de muncă din această ţară. Spania se confruntă cu cel mai ridicat nivel al şomajului din Uniunea Europeană (21%, în comparaţie cu media de 9,4% în UE) şi cu o redresare economică lentă. "Dar, din moment ce Spania şi-a deschis (anterior - n.r.) piaţa forţei de muncă pentru toţi cetăţenii UE, orice restricţie a liberei circulaţii a lucrătorilor constituie o derogare şi nu poate fi decât temporară. Comisia Europeană va monitoriza îndeaproape situaţia şi va avea posibilitatea de a modifica sau revoca decizia, oricând va considera acest lucru necesar", se arată într-un comunicat al Comsiei Europene. 30% dintre românii din Spania sunt şomeri În aprobarea introducerii restricţiilor pe piaţa muncii din Spania, Comisia Europeană a ţinut cont şi de faptul că şi cetăţenii români care trăiesc în această ţară sunt puternic afectaţi de şomaj, aproximativ o treime dintre aceştia fiind şomeri. "Peste 191 mii de cetăţeni români care au lucrat în Spania au fost înregistraţi ca şomeri în primul trimestru al anului, acesta fiind numărul de şomeri cel mai ridicat după cel al resortisanţilor spanioli. În aceeaşi perioadă de timp, numărul angajaţilor români a scăzut cu aproape 24%. În ciuda unei diminuări a numărului resortisanţilor români care au venit să lucreze în Spania în ultimii ani, afluxul rămâne la un nivel ridicat, numărul cetăţenilor români cu reşedinţa permanentă în Spania crescând de la circa 400 de mii, la 1 ianuarie 2006, la peste 800 de mii, la 1 ianuarie 2010.