Statutul asiguratorilor în noua lege a sănătăţii

Prin noua lege a asigurărilor de sănătate aflată în dezbatere publică se stabileşte şi statutul asiguratorilor.

Societăţile mutuale de asigurări de sănătate pot fi societăţi non-profit fondate de persoane fizice/juridice, inclusiv de filiale ale asiguratorilor privaţi din alte state sau casele judeţene de asigurări reorganizate astfel până la sfârşitul lui 2014.

Criteriile de înfiinţare a acestora sunt: a. la înfiinţare trebuie să aibă cel puţin 1 milion de asiguraţi; b. la înfiinţare trebuie să existe un fond de rezervă liber vărsat de minim 10 milioane lei, alcătuit printr-o taxă de înscriere din partea asiguratului de maxim 10 lei; c. numărul judeţelor în care asiguraţii de pe listă au domiciliul stabil trebuie să fie de minim 3; d. numărul asiguraţilor din fiecare judeţ trebuie să reprezinte minim 10% din totalul asiguraţilor din judeţul respectiv; e. numărul asiguraţilor din mediul rural trebuie să reprezinte cel puţin 40% din totalul asiguraţilor înscrişi; f. societăţile mutuale trebuie să prezinte calculul riscului de boală pentru asiguraţi care depinde de mediul de rezidenţă, profilul demografic, vârstă, sex, natalitate, mortalitate şi profilul de morbiditate; g. dacă este filială a unui asigurator străin trebuie să-şi dovedească activitatea similară în statul de unde provine.

Societăţile de asigurări de sănătate trebuie să aibă minim 15.000 de asiguraţi care au încheiat o asigurare facultativă, dar şi una obligatorie (pachetul de bază) la acelaşi asigurator; pot încheia asigurări obligatorii de sănătate numai cu cetăţenii care sunt asiguraţi facultativ tot la ei; nu trebuie să îndeplinească criteriile societăţilor mutuale legate de cel puţin un milion de asiguraţi, proveniţi din cel puţin 3 judeţe, cu cel puţin 40% din mediul rural.

Asiguratorii privaţi au o listă de spitale agreate şi pot refuza să încheie contract cu un spital, motivând în 30 de zile cauzele refuzului.

Toate serviciile medicale se acordă în conformitate cu prevederile acordului-cadru care se negociază o dată la trei ani şi se elaborează de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Agenţia Naţională de Asigurări de Sănătate (actuala CNAS) după negociere cu asiguratorii şi spitalele. Prin acest contract-cadru se reglementează criteriile de definire ale pachetului de bază şi ale pachetului minim. Tariful de referinţă al serviciilor medicale se stabileşte prin negocieri cu reprezentanţii asiguratorilor.

Toate aceste prevederi pot suferi modificări după finalizarea dezbaterii publice şi amendamentele propuse de Parlamentul României.