Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Strategia de restructurare a Poştei nu prevede disponibilizări de personal
Strategia de restructurare şi modernizare a Companiei Naţionale Poşta Română, aprobată de Guvernul României săptămâna trecută, nu prevede disponibilizări de personal. CNPR precizează, într-un comunicat, că, potrivit Contractului Colectiv de Muncă 2008-2018, în condiţiile în care compania ar dispune concedieri colective, salariaţii concediaţi ar urma să beneficieze de salarii compensatorii în funcţie de vechimea totală în sistemul poştal. Astfel, numărul maxim este de 30 de salarii de bază de încadrare a persoanei respective, la o vechime de peste 30 de ani de muncă.
Poşta Română este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale, având drept acţionar majoritar statul român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (75% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (25% din pachetul de acţiuni). În aceste conditii, compania este o societate care se autofinanţează, salariile, inclusiv salariile compensatorii care pot fi acordate angajaţilor în cazul unor eventuale concedieri colective fiind acordate din încasările proprii.



.jpg)