Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Strategie pentru susţinerea, promovarea şi protejarea familiei cu mulţi copii
În perioada 3-8 noiembrie 2014, s-au desfăşurat la Iaşi „Zilele Pro Vita“, eveniment organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor. Tema ediţiei de anul acesta a fost „Familia cu mulţi copii - adevăruri, bucurii şi provocări“, în contextul în care familia numeroasă este, în general, stigmatizată, marginalizată şi încadrată în unele stereotipuri.
Obiectivele principale ale „Zilelor Pro Vita“ au fost, în primul rând, de a aduce în discuţie o temă trecută cu vederea de opinia publică, iar în al doilea rând, de a elabora o strategie de susţinere, promovare şi protejare a familiilor cu mulţii copii din România.
Programul Zilelor Pro Vita a fost structurat pe o serie de evenimente dedicate mai multor categorii de public, astfel încât mesajul ediţiei de anul acesta să ajungă la cât mai mulţi oameni. Pe data de 3 noiembrie a fost organizată conferinţa „Familia Brâncoveanu - model de familie cu mulţi copii“, susţinută în Aula Magna a Universităţii „Petre Andrei“ de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor. Marţi, 4 noiembrie, a avut loc „Seara artistică de muzică folk şi teatru“, Colegiul „Sfântul Nicolae“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Iaşi fiind gazda şi principalul partener în organizarea acestui eveniment. Vineri, 7 noiembrie, formaţia „Brio Sonores“, câştigătorii sezonului patru al emisiunii Românii au talent, a încântat publicul în cadrul concertului caritabil susţinut la Teatrul pentru copii şi tineret „Luceafărul“ din Iaşi.
În urma tuturor acţiunilor de strângere de fonduri desfăşurate în cadrul „Zilelor Pro Vita“ - 2014, s-a strâns suma de 9.791 lei. Aceşti bani vor fi folosiţi pentru beneficiarii Programului de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sfântul Stelian“, proiect prin care Departamentul Pro Vita are în grijă 153 de familii cu opt sau mai mult de opt copii, din judeţele Iaşi, Botoşani şi Neamţ.
Cele mai importante momente din cadrul „Zilelor Pro Vita“ s-au concentrat în ziua de 8 noiembrie. De la ora 14:00 s-au desfăşurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi atelierele de lucru pe tema ediţiei de anul acesta a „Zilelor Pro Vita“ Iaşi. Scopul acestor întâlniri a fost de a elabora o strategie de sprijinire a familiei cu mulţi copii din România. Dorinţa organizatorilor a fost ca la aceste ateliere să participe oameni cu experienţă, din familiile cu mulţi copii. Toate materialele elaborate în sesiunile de lucru vor constitui baza realizării strategiei de promovare, susţinere şi protejare a familiei cu mulţi copii.
„Zilele Pro Vita“ s-au încheiat pe data de 8 noiembrie, când, de la ora 18:00, părintele Constantin Sturzu, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a susţinut la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi conferinţa „Familia cu mulţi copii - adevăruri, bucurii şi provocări“.
Intenţia Departamentului Pro Vita este ca prin astfel de manifestări să aducă în atenţia opiniei publice anumite subiecte sensibile, din două motive: în primul rând, pentru că doar discutând şi analizând anumite probleme, le putem conştientiza şi rezolva, iar în al doilea rând, pentru că soluţiile anumitor dificultăţi sociale pot fi identificate doar prin colaborare şi comuniune. Toate evenimentele organizate în cadrul „Zilelor Pro Vita“ Iaşi au avut ca scop evidenţierea faptului că familia cu mulţi copii nu este un monstru sau o povară pentru societate. Dimpotrivă, atunci când ea este fundamentată pe principii serioase, familia numeroasă reprezintă soluţia ideală pentru dezvoltarea comunităţii şi pentru educarea sănătoasă a copiilor. (Cosmin Brânză, referent al Departamentului Pro Vita, responsabil de Comunicare şi Relaţii Publice)