Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Suceava, județul cu cel mai mare plan de împăduriri
Numeroase acţiuni de împădurire, de popularizare şi de educaţie forestieră sunt programate în cadrul Lunii Plantării Arborilor, eveniment marcat anual între 15 martie şi 15 aprilie, conform Codului Silvic. În campania de împăduriri de primăvară, ce se va desfășura în această perioadă, Romsilva a anunţat că va planta circa 20 de milioane de puieţi şi va regenera 9.643 de hectare de fond forestier.
Potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pe 6.766 de hectare vor fi efectuate regenerări naturale, iar pe 2.877 de hectare, acţiuni de regenerare artificială, prin împădurire. Cele mai mari suprafeţe regenerate natural în această primăvară vor fi gestionate de Direcţia Silvică Suceava - 858 de hectare, urmată de direcţiile silvice Bacău (580 hectare) şi Arad (420). În ceea ce priveşte regenerările artificiale, cea mai mare suprafaţă totală care va beneficia de împăduriri este tot în județul Suceava, 829 hectare, urmat de Vrancea (223 hectare) şi Mureş (156 hectare).
În paralel cu campania de plantare lansată de Romsilva, un amplu program de împăduriri, cu un buget de 730 de milioane de euro, se va derula în următorii ani prin PNRR, cu scopul de a crește suprafața împădurită cu 56.700 de hectare. În plus, investițiile vor viza „cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi suprafeţe noi de păduri urbane”, potrivit ministrului mediului, Barna Tanczos, citat de Agerpres.
În această perioadă, sunt deschise două apeluri de proiecte pentru înființarea de noi suprafeţe de pădure. Primul apel este „Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri” şi are o alocare de 500 de milioane de euro, în timp ce prin cel de-al doilea apel, cu un buget de 100 de milioane de euro, se acordă finanţare pentru refacerea pădurilor afectate de incendii, de fenomene meteo asimilate unei calamităţi, de infestări cu organisme dăunătoare.
Subvențiile acordate variază în funcţie de speciile plantate. Pentru cele mai valoroase păduri, de stejar, sprijinul se ridică la 19.647 euro/ha (fără TVA), din care 6.379 de euro (fără TVA) pentru înfiinţare, iar pentru întreţinere se acordă o sumă timp de 6 ani. Pentru salcâm, suma totală este de 10.620 euro/ha, din care 5.060 de euro pentru înfiinţare, iar întreţinerea este de 3 ani. La munte, pentru plantaţii de molid, fag, brad se acordă 9.658 euro/ha, iar pentru înfiinţare 3.987 euro/ha.
„Beneficiarii acestui sprijin pot fi persoanele fizice, persoanele juridice private, comunităţile locale, prin primării, chiar şi consiliile judeţene, în cazul în care deţin terenuri în vederea plantării acestor păduri, (…) asociaţiile de proprietari sub forma composesoratelor, obşti”, afirma şeful de la Mediu, în noiembrie, la deschiderea platformei informatice pentru înscrierea în programul de împăduriri. (C. Z.)