Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Suficiente gaz în depozite pentru a trece de iarnă
Depozitele de gaze sunt pline și, dacă se adaugă și producția, România are o cantitate suficientă de gaze pentru a acoperi fără importuri consumul aferent unei ierni cu temperaturi moderate, potrivit ministrului energiei. El a mai precizat că susține menţinerea actualei scheme de plafonare-compensare, mai ales în contextul actualelor scumpiri de pe piaţa internaţională de gaze.
Autoritățile de resort au dezvoltat mai multe scenarii privind asigurarea gazelor necesare economiei și populației în iarna care urmează.
„Într-un scenariu moderat, România nu va avea nici un fel de problemă, având în vedere gradul de umplere. Şi vă anunţ că astăzi (luni, n.r.) este 100,6%. Cu 417 milioane de metri cubi mai mult faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă. Deci, cu ceea ce mai producem şi în sezonul rece, chiar dacă e o producţie mai mică din raţiuni tehnice, cu ceea ce avem înmagazinat, ar trebui să trecem fără să apelăm la importuri peste această iarnă”, a declarat, luni, la o conferinţă de presă, ministrul energiei, Sebastian Burduja.
El a subliniat că, dacă iarna va fi foarte grea şi dacă Republica Moldova va solicita sprijinul României la un nivel care să nu poată fi acoperit din stocuri şi producţie, există opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan sau de a achiziţiona gaze naturale lichefiate.
În privința prețurilor pentru populație ale energiei, ministrul este un susținător al actualei scheme de compensare-plafonare „exact aşa cum este ea”.
„Văzând ceea ce se întâmplă pe pieţele internaţionale, inclusiv după declanşarea conflictului din Orientul Mijlociu, cred că este o decizie înţeleaptă să păstrăm schema de plafonare-compensare şi să nu îi expunem pe consumatori, nici pe cei casnici, nici pe agenţii economici, unor fluctuaţii de preţ care generează lipsă de competitivitate sau nesiguranţă cu privire la posibilitatea achitării facturilor”, a spus el, menționând că are în vedere plata la timp sau cât mai rapid a sumelor pe care statul le datorează furnizorilor de energie şi de gaze.
Din perspectiva Ministerului Energiei, schema de compensare-plafonare a funcţionat pentru consumatorul final, mai puțin pentru furnizori, către care statul are în prezent restanțe de miliarde. „1,251 miliarde de lei, atât datorează acum Ministerul Energiei furnizorilor şi ne aşteptăm să mai vină astfel de sume până la finalul anului. (…) Am şi cerut la rectificarea bugetară peste 3 miliarde de lei, doar pentru noi la minister, să putem să achităm toate aceste restanţe”, a punctat ministrul.
Furnizorii de energie și-au exprimat de mai multe ori nemulțumirea față de întârzierile cu care statul face plățile pentru compensarea facturilor populației și, potrivit directorului executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, Daniela Dărăban, ar dori o discuţie legată de finanțarea realistă a schemei de plafonare. (C. Z.)