Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sunt aşteptate viituri în Botoşani şi Vaslui
Cotele râului Prut erau ieri dimineaţă în creştere atât la intrarea în ţară, în localitatea Oroftiana din judeţul Botoşani, cât şi în judeţul Vaslui. Autorităţile preconizează că marţi va ajunge viitura în judeţul Vaslui, când "debitul râului va fi de aproximativ 740 de metri cubi/secundă, iar cota de 740 de centimetri, cea mai mare înregistrată până acum".
Cotele râului Prut, la intrarea în ţară, în localitatea Oroftiana din judeţul Botoşani, au depăşit, ieri dimineaţă, la ora 7:00, cota de pericol cu 85 de centimetri, potrivit declaraţiilor directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor, Vasile Cercel, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, nivelul apei a crescut cu circa 30 de centimetri în fiecare oră, ajungând la 735 de centimetri. "Este mare, pentru că viitura abia vine. La sfârşitul lunii iunie, am avut 740 cm, dar acum avem deja 735 şi viitura creşte", a afirmat Cercel. Autorităţile judeţene au dispus de urgenţă evacuarea tuturor zonelor inundabile. Potrivit autorităţilor vasluiene, Prutul înregistra ieri, în acest judej, o cotă de 711 centimetri şi un debit de 681 de metri cubi/secundă, mai mare de şase ori decât debitul normal. "A fost anunţată iniţial o viitură pentru noaptea de joi spre vineri, dar nu s-a întâmplat nimic, iar viitura se preconizează că va ajunge în judeţul Vaslui, săptămâna viitoare în jurul zilei de marţi, când debitul râului va fi de aproximativ 740 de metri cubi/secundă, iar cota de 740 de centimetri, cea mai mare înregistrată până acum", a declarat, ieri, Nicu Vârlan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui. Acesta a mai spus că în amonte, la acumularea Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, debitul râului Prut este în prezent de 800 de metri cubi/secundă. Evacuare parţială a populaţiei în Tulcea Digul local de apărare a localităţii Ceatalchioi (judeţul Tulcea) a cedat, astfel că va continua acţiunea de evacuare parţială a populaţiei începută în urmă cu două zile în localităţile Ceatalchioi şi Salceni, a informat ieri Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR). Potrivit sursei citate, digul local de apărare a localităţii Ceatalchioi, care nu fusese finalizat, a cedat ieri dimineaţă prin deversare. Pentru asigurarea unei circulaţii corespunzătoare a debitelor şi pentru menţinerea nivelelor la cote mai scăzute, autorităţile (Prefectura Tulcea, IJSU Tulcea, Apele Române Tulcea- SGA Tulcea) realizează o breşă de evacuare la intersecţia canalului 36 cu canalul Sireasa, informează ANAR. Ploi pe litoral În municipiul Constanţa a plouat torenţial cu grindină în după-amiaza de joi şi, potrivit meteorologilor, astfel de condiţii vor fi şi la sfârşiul acestei săptămâni. Primăria Constanţa a instalat, joi, patru diguri gonflabile ce au lungimea totală de 100 de metri, pe trotuarele din două zone din oraş cu risc mare de inundare a clădirilor în urma ploilor. Din cauza furtunii şi a ploii torenţiale de joi din judeţul Constanţa, peste 200 de locuinţe din două cartiere au rămas fără electricitate, după ce curentul electric a fost oprit din motive de siguranţă în partea de nord a portului. Meteorologii au emis, ieri dimineaţă, o avertizare Cod galben de ploi şi vijelii pentru şase judeţe, respectiv Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, valabilă până astăzi la ora 10:00. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp, iar pe arii restrânse, în special pe zona litorală, 50 l/mp.