Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Supermarketurile propun un cod de bune practici inacceptabil
▲ Producătorii au cerut ca documentul privind bunele practici să conţină o definire clară a preţului de achiziţie de la furnizori, pentru cunoaşterea preţului real de vânzare către cumpărători, inclusiv taxele impuse de retailer ▲ Printre taxele impuse de magazine se numără: taxa de înlocuire produs, taxa de listare, taxa de capăt de raft, taxa de revistă sau de remodelare magazin, şi acestea pot începe de la 50 de euro şi pot ajunge până la 16.000 de euro ▲
Propunerile retailerilor în privinţa codului de bune practici sunt inacceptabile şi ridicole, a declarat preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară - Romalimenta, Sorin Minea. „Singura reţea care nu a trimis nici o modificare la propunerile noastre este Carrefour, ceea ce ne face să credem că este de acord cu solicitările noastre sau, cel puţin, acceptă o negociere reală. Pe de altă parte, Selgros, Cora şi Metro au făcut modificari la toate solicitările noastre, indiferent că a fost vorba de preţul de achiziţie, de taxele impuse sau de modul cum lucrează cu furnizorii“, a spus Minea. Acesta consideră că nu se vrea un cod de bune practici şi, din acest motiv, sunt tergiversate discuţiile. În ultima întâlnire dintre cele două părţi, din 20 mai, s-a anunţat că un ghid de bune practici va fi finalizat şi semnat până la finele lunii iunie, după o ultimă armonizare a propunerilor, pe data de 3 iunie. Retailerii şi producătorii se întâlneasc, astăzi, în jurul prânzului, la Ministerul Agriculturii. „Din păcate, nu cred că vom ajunge la vreun rezultat nici în cursul acestei întâlniri, întrucât retailerii susţin că nu au un mandat de negociere din partea companiei mamă. Dacă nu vor veni cu acest drept de negociere, întâlnirea va fi o pierdere de vreme, atâta timp cât am primit modificări pentru toate solicitările noastre, iar reprezentanţii nu vor veni cu acel drept de negociere“, a mai spus Minea. Producătorii au acuzat impunerea unor taxe ascunse Producătorii au cerut ca documentul privind bunele practici să conţină o definire clară a preţului de achiziţie de la furnizori, pentru cunoşterea preţului real de vânzare, către cumpărători, inclusiv taxele impuse de retailer. De asemenea, producătorii au acuzat impunerea unor taxe ascunse, care conduc la creşterea artificială a preţurilor. Minea a precizat că firma sa (n.r. - Angst) se poate număra printre cele cu costuri reduse din punct de vedere al taxelor impuse de retaileri, acestea fiind de 10-11% din cifra de afaceri, deşi Patronatul vinului a anunţat că unele firme din sector ajung şi la costuri de 50%, iar, în panificaţie şi în industria cărnii, de peste 30%. „De exemplu, un anumit retailer mi-a impus o taxă de aniversare de 5 ani de intrare pe piaţă de 6.000 de euro, dar mi-am permis să ies din această reţea, pentru că nu mi s-a părut normal ca eu să plătesc această taxă pentru aniversarea unui retailer“, a adăugat Minea. Acesta a menţionat că, printre taxele impuse, se mai numără taxa de înlocuire de produs, taxa de listare, taxa de capăt de raft, taxa de revistă sau de remodelare magazin şi acestea pot începe de la 50 de euro şi pot ajunge până la 16.000 de euro. Anchetă din partea Camerei Deputaţilor Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor a lansat o anchetă privind eventualele abuzuri ale marilor retaileri. De asemenea, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie în industria alimentară, iar dacă vor fi depistate nereguli, atunci penalităţile ar putea ajunge la 10% din cifra de afaceri înregistrată în anul anterior. În timp ce producătorii şi consumatorii înregistrează pierderi, profitabilitatea supermarketurilor ajunge să se situeze între 30% şi 60%, prin utilizarea unor taxe ascunse, care duc la o creştere artificială a preţurilor de vânzare, a afirmat Romalimenta. Cu toate acestea, reprezentanţii retailerilor au contrazis aceste afirmaţii, susţinând că taxele percepute sunt doar măsuri de marketing pentru promovarea produselor, practicate şi în alte ţări, iar marja de profitabilitate nu este mai mare de 5% din cifra de afaceri.