Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Suprafeţele agricole mari vor aduce profit agriculturii

Suprafeţele agricole mari vor aduce profit agriculturii

Un articol de: Oana Nistor - 21 Ianuarie 2008

▲ Comisarul european pentru agricultură, Marianne Fischer Boel, a susţinut pentru BBC că doar creşterea suprafeţelor agricole poate duce la mărirea competitivităţii în agricultură ▲ Renta viageră, soluţia pentru regruparea suprafeţelor agricole, nu este însă suficientă, organizarea pieţelor agricole fiind, în opinia lui Dacian Cioloş, ministrul agriculturii, principala problemă în acest sens ▲

Legea fondului funciar, numărul 18 din anul 1991, emisă de Guvernul Petre Roman, prin care s-a stabilit dreptul de proprietate asupra terenurilor, a creat în România o fărâmiţare în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare palmă de pământ a fost revendicată, iar proprietarii au ales să-şi cultive suprafeţele mici după bunul plac şi în principal pentru a-şi asigura existenţa şi nu pentru a scoate profit.

În cei aproape 17 ani decând a fost emisă legea fondului funciar, situaţia nu s-a schimbat, chiar dacă, de câţiva ani, de când au început negocierile cu Uniunea Europeană, autorităţile au realizat că nivelul de trai al cetăţenilor din mediul rural nu poate creşte decât în contextul unei agriculturi competitive. Acest lucru nu se poate realiza, în opinia comisarului european pentru agricultură, Marianne Fischer Boel, decât dacă suprafaţa culturilor agricole va creşte.

Sectorul agricol românesc este dominat de terenuri cultivate pe suprafeţe mici, astfel practicându-se preponderent o agricultură de subzistenţă. „Am mai menţionat nevoia de restructurare a sectorului fermelor din România. Recentele reforme ale Politicii Agricole Comune au ca scop creşterea competitivităţii producătorilor noştri. Acesta este cazul în special în România, unde suprafaţa medie a unei ferme rămâne foarte redusă,“ spune Marianne Fischer Boel, citată de BBC.

Renta viageră, o soluţie pentru regruparea suprafeţelor

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a găsit o soluţie pentru regruparea suprafeţelor agricole. Renta viageră este programul de creştere a suprafeţelor agricole prin care ţăranii care îşi vând pământul vor primi o sumă de bani pe hectar de-a lungul vieţii. Cu toate acestea, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, consideră că renta nu este suficientă pentru această extindere a terenurilor cultivate. „Principala problemă care stă şi în calea comasării este organizarea pieţelor agricole. Pentru că un agricultor, un fermier, atâta timp cât nu are siguranţă, certitudinea direcţiei de comercializare şi a nivelului preţului de comercializare a produselor agricole, îşi va asuma destul de greu riscul să crească suprafaţa fermei“, a explicat Dacian Cioloş.

Comisarul european Marianne Fischer Boel a mai afirmat că, în domeniul agricol, România a făcut progrese lente în prima parte a anului 2007, care s-au acelerat însă spre sfârşitul anului, evitând astfel activarea clauzei de salvgardare. România va începe, din luna februarie a acestui an, distribuirea plăţilor din fonduri europene pentru agricultori. Suma totală alocată României pentru aceste subvenţii este de 440 de milioane de euro, ce revine anului agricol 2007.