Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Suspendarea ratelor agricultorilor până la finele anului 2025
Producătorii agricoli afectaţi de secetă vor putea solicita suspendarea rambursării datoriilor, precum şi a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente, până la finele anului 2025, pentru contractele de credit sau de leasing încheiate cu bănci sau instituţii financiare nebancare, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care ar urma să fie adoptat într-una dintre ședințele de Guvern viitoare.
Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, fermierii vor trimite creditorilor o solicitare până cel târziu la 31 decembrie 2024. Cererea va fi însoțită de copii ale proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor cauzate de secetă la culturile din toamnele anilor 2022 și 2023 sau la culturile de plante perene, plantaţii pomicole şi viticole din primăverile anilor 2022, 2023 şi 2024, arată documentul. O altă condiţie este ca dobânda la credit să fie mai mare de 2% + ROBOR la data depunerii solicitării de suspendare. Totodată, este necesar ca respectivii creditori bancari și furnizori de utilităţi sau de mijloace de producţie să nu ia măsuri precum recuperarea sau executarea silită a creanţelor acumulate și să nu ceară insolvenţa sau scadenţa anticipată până la finalul anului 2025.
Inițiatorii proiectului precizează că, pentru culturile din toamna 2023, circa 16.000 de fermieri au solicitat evaluarea pagubelor, fiind încheiate procese-verbale pentru 320.000 de hectare, din care 200.000 cu grâu. Pentru culturile din primăvara 2024, în special porumb şi floarea-soarelui, sunt peste 138.000 de solicitări de constatare a pagubelor, pentru o suprafaţă totală de peste 2,2 milioane ha. (C. Z.)