Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sute de mii de români vor să-şi cumpere locuinţe în Italia
Cu peste 500 de mii de cereri de împrumut depuse pentru cumpărarea de locuinţe, românii sunt pe primul loc în topul imigranţilor în Peninsulă, din acest punct de vedere.
În ciuda crizei economice, sau poate tocmai din cauza acesteia, românii rezidenţi în Italia sunt pe primul loc la obţinerea de credite în vederea achiziţionării unei locuinţe. În 2012, peste o cincime din numărul total de cereri de finanţare efectuate de cetăţenii non-italieni (dar rezidenţi în Peninsulă) au fost înaintate de români (peste 500 de mii de cereri, care reprezintă 22% din total), urmaţi de albanezi (cu circa 6% din total) şi de marocani (cu 5,7%).
În loc să plătească chiriile, care sunt foarte scumpe în Italia, cu o medie de peste 700 de euro pe lună pentru un apartament de circa 60 de metri pătraţi, românii preferă să solicite un credit pentru a-şi cumpăra case, urmând apoi să plătească rată lunară, care ajunge, în medie, cam la aceeaşi sumă, creditul fiind luat 20 sau 30 de ani.
Potrivit cifrelor prezentate în mass-media italiană, pe baza unui raport anual privind cererea de credit din partea cetăţenilor străini, anul trecut, străinii stabiliţi în Italia au solicitat circa 7% din împrumuturile imobiliare, 11% din împrumuturile finalizate şi 15% din creditele pentru nevoi personale. La toate aceste categorii, românii sunt pe primul loc la obţinerea de credite. Potrivit raportului, majoritatea solicitanţilor au vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani, reprezentând acea categorie în care se concentrează cel mai mult necesitatea de consumuri şi de investiţii pe termen mediu şi lung. Pentru a obţine un împrumut în vederea achiziţionării unei locuinţe, un cetăţean străin trebuie să demonstreze venitul anual total al familiei, faptul că are un loc sigur de muncă şi tipul de contract de muncă de care beneficiază. În medie, românii solicită împrumuturi de circa 100 de mii de euro pentru a-şi cumpăra locuinţe.