Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tabere de relaxare şi de supravieţuire
Odată cu venirea vacanţei de vară începe şi sezonul taberelor pentru copii şi adolescenţi. Dacă acum douăzeci de ani erau renumite taberele cu sute de locuri la mare sau la munte, acum este timpul taberelor private cu tematică şi cu activităţi din cele mai diverse.
Organizate de către fundaţii sau firme de turism, taberele au ca scop principal relaxarea şi distracţia, dar, pe lângă acestea, se organizează activităţi instructive şi educative. Preţurile pentru 6-7 zile de tabără variază de la 400 la 1.200 de lei de persoană, în funcţie de amplasarea acestora, de confortul asigurat, precum şi de complexitatea activităţilor organizate. Copiii învaţă supravieţuirea în Bucegi Din categoria taberelor montane, cele de pe Valea Prahovei ţin capul de afiş. Cele mai deosebite sunt taberele de supravieţuire. Astfel, în Tabăra de Supravieţuire de la Zărneşti, copiii învaţă să se descurce în natură fără confortul civilizaţiei, au şansa să-şi cunoască limitele şi să se integreze într-o echipă unde contribuţia lor este esenţială. Tabăra de fotografie şi pictură de la Dâmbul Morii oferă condiţii de masă şi cazare deosebite. Activităţile principale de relaxare sunt pictura, desenul, fotografia, dar şi exerciţiile la tiroliană, echitaţia, drumeţiile, discoteca şi focul de tabără. Numărul de locuri este limitat, 25 de locuri în perioada 1 iulie - 7 iulie, 19-25 august. Preţul este de 1.250 de lei pentru o persoană. Tabăra "Pure Adventure Predeal"; aici activităţile au un grad mediu de dificultate şi se structurează pe intervalul a 7 zile, sub forma unor expediţii de aventură cu trasee de căţărare, rapel şi tiroliană în Cheile Râşnoavei, campare cu foc de tabără, traseu de mountain bike, expediţie la Castelul Bran, excursii pe Platoul Bucegi, cu vizitarea obiectivelor Crucea, Babele şi Sfinxul. "Bocancul albastru" face trasee prin Retezat Activităţile din Tabăra-concurs "Bocancul albastru" au loc în Munţii Retezat, la Cabana Lolaia, situată la 100 m de principala poartă de intrare în Parcul Naţional Retezat, la altitudinea de 1.035 m. Programul include: trasee spre lacuri şi căldări glaciare (Bucura, Pietrele, Galeşul, Stânişoara), escaladarea unor vârfuri (Retezat, Peleaga), montarea unei tabere de corturi, sesiuni teoretice despre munte şi natură. În preţ sunt cuprinse: cazarea şi masă pentru 6 nopţi. Perioada este 30 iunie - 31 august Preţul: 620 lei/persoană. De-a "dacii şi romanii" în Munţii Vâlcan Tabăra de vară daco-romană pentru copii şi elevi este localizată în Munţii Vâlcan, la Cabana Pasul Vâlcan, la altitudinea de 1.300 m. "Dacii şi romanii" este o tabără cu tematică istorică iniţiată de către Asociaţia de Turism pentru Tineret Adeona în parteneriat cu Asociaţia Virtvs Antiqva. În această tabără, copiii se vor implica în activităţi educative şi recreative cu caracter practic în vederea înţelegerii civilizaţiei daco-romane prin sesiuni despre obiceiuri şi tradiţii la daci şi romani, jocuri din vremea dacilor şi romanilor (rota, delta, tali), reconstituirea portului, echipamentelor şi scenelor de luptă, trageri cu arcul, simulare de război între daci şi romani. Perioada este 28 iunie - 15 august, în serii de 7 zile, la preţul de 650 de lei.