Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Ţăranii români vor lucra pământul după manualul european

Ţăranii români vor lucra pământul după manualul european

Un articol de: Oana Nistor - 10 Feb 2008

▲ Uniunea a hotărât ca ţăranul român să lucreze pământul după manual ▲ Nu mai puţin de 11 reguli sunt incluse în lista bunelor practici în agricultură şi acceptate de autorităţile române ▲ În caz contrar, ţăranul român rămâne cu buzunarul gol, fără cei câţiva zeci de euro ce vor fi daţi de la bugetul Uniunii ▲ Pentru banii respectivi însă, ţăranul se va pune cu burta pe carte şi va calcula pantele ogoarelor, astfel încât să nu greşească şi să lucreze terenul cu panta mai mare de 12%, altfel decât de-a lungul curbelor de nivel ▲

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) a modificat bunele practici agricole şi de mediu impuse fermierilor care solicită plăţi directe pe suprafaţă din fondurile Uniunii Europene, ca urmare a solicitării venite din partea Comisiei Europene. Potrivit Comisiei, noile reguli sunt aplicabile începând cu acest an. Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (Good Agricultural and Environment Conditions - GAEC) reprezintă un set de 11 reguli de minimă întreţinere a terenurilor pe care agricultorii trebuie să le respecte pentru a primi plăţile directe pe suprafaţă din fonduri comunitare şi de la bugetul de stat. Normele au fost adoptate de la finele lui 2006 şi aplicate pentru agricultorii care au cerut plăţi anul trecut.

Potrivit negocierilor purtate de ţara noastră cu Uniunea Europeană, agricultorii trebuie să ţină seama de anumite standarde de calitate pentru evitarea eroziunii solului, pentru menţinerea conţinutului de materie organică în sol, pentru menţinerea structurii solului, pentru menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului.

Astfel, agricultorul român nu va mai lucra pământul după ureche, ci după manual, în caz contrar fiind privat de bănuţii de la UE.

Pentru a evita eroziunea solului, pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa arabilă totală a fermei, iar lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel. De asemenea, se menţin terasele existente pe terenul agricol la data de 1 ianuarie 2007.

Uniunea Europeană interzice cultivarea culturii de floarea soarelui, pe aceeaşi suprafaţă, mai mult de 2 ani consecutiv, iar pentru arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe teren arabil este nevoie de autorizaţie de la protecţia mediului.

Cât priveşte standardele pentru menţinerea solului, ţăranii români vor lucra terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante prăşitoare, doar de-a lungul curbelor de nivel.

Pentru întreţinerea solului nu este permis suprapăşunatul pajiştilor permanente, arderea pajiştilor permanente este permisă numai cu acordul autorităţilor competente pentru protecţia mediului, tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori de pe terenul arabil este interzisă. În continuare, ţăranii sunt obligaţi să prevină instalarea vegetaţiei nedorite pe terenurile arabile, în special pe cele care nu mai sunt exploatate pentru producţie. De asemenea, se va menţine, la nivel naţional, suprafaţa de pajişti permanente existente la data de 1 ianuarie 2007.