Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Taxele auto sau pentru paşaport nu se mai plătesc direct la CEC
Taxele pentru eliberarea paşapoartelor şi o serie de tarife auto, printre care şi cele percepute pentru eliberarea permiselor de conducere, nu se mai achită în numerar la ghișeele CEC Bank, ci vor putea fi plătite prin internet banking, virament bancar, mandat poştal sau în numerar la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului sau la oficiile Poştei Române.
Decizia privind noile modalităţi de achitare a taxelor pentru paşaport şi permis auto, în vigoare din 5 iulie 2016, vine în urma modificărilor aduse de OUG 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare a procedurilor de încasare a unor taxe şi tarife prevăzute de actele normative referitoare la circulaţia pe drumurile publice şi regimul liberei circulaţii. Sunt „măsuri necesare, luate din respect pentru oameni, pentru timpul și banii lor. Este un pas pe un drum al normalității, spre un stat mai respectuos față de cetățenii lui. Vom monitoriza aplicarea acestor prevederi, vom interveni cu noi măsuri, acolo unde este nevoie, și ne vom orienta spre un pachet de simplificare pentru agenții economici”, a declarat premierul Dacian Cioloş.
Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), plata pentru eliberarea permiselor de conducere şi a paşapoartelor se poate face prin internet banking, virament bancar, mandat poştal sau în numerar, dar nu prin casieriile CEC Bank, ci la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, casieriile Instituţiilor Prefectului fiecărui judeţ (pentru paşapoarte), la ghişeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor (pentru documentele emise de acestea) din cadrul Instituţiilor Prefectului şi la oficiile Poştei Române. Sumele se încasează într-un cont unic, deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, pe numele Instituţiei Prefectului, conturile fiind publicate pe site-urile prefecturilor. Câteva exemple: pentru Bucureşti, potrivit www.prefecturabucuresti.ro, contul pentru taxele auto este IBAN: RO76TREZ705502601X009835; iar pentru pașapoarte este IBAN: RO93TREZ705502602X009836. Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informații: CNP-ul și numele persoanei beneficiare, contul IBAN, codul fiscal al Instituției Prefectului Municipiului București – CUI 4267125, suma și tipul de documente pentru care se încasează plata. Pentru judeţul Cluj, potrivit www.prefecturacluj.ro, contul pentru taxele auto este IBAN: RO 69 TREZ 216502601X033744; iar pentru pașapoarte este IBAN: RO 86 TREZ 216502602X033745. Codul fiscal al Instituției Prefectului judeţului Cluj – CUI 4288012. Pentru judeţul Iaşi, potrivit www.prefecturaiasi.ro, contul pentru taxele auto este IBAN: 25TREZ406502601X023205; iar pentru pașapoarte este IBAN: 42TREZ406502602X023206. Codul fiscal al Instituției Prefectului judeţului Iaşi – CUI 4541599. Taxele percepute pentru eliberarea paşapoartelor sunt următoarele: paşaport electronic simplu, cu valabilitate de trei ani, eliberat minorilor cu vârsta până la 12 ani - 258 de lei, paşaport electronic simplu, cu valabilitate de cinci ani, eliberat adulţilor şi minorilor cu vârsta peste 12 ani - 283 de lei, şi paşaport simplu temporar - 219 lei. În ceea ce priveşte tarifele auto, acestea variază între 17 lei - pentru confecţionarea şi valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare şi 68 de lei - pentru permisul de conducere. Pentru eliberarea certificatului de înmatriculare se va plăti suma de 37 de lei, iar pentru autorizaţia provizorie, 13 lei. Actele necesare şi termenele de eliberare a documentelor emise de MAI rămân neschimbate.