Ţesătoarele şi împletitorii de pe malurile Prutului

În unele sate, meşteşugurile ţesutului, broderiei, cojocăritul şi marochinăria formau odată o mică industrie. Se mai păstrează şi acum în unele case bătrâneşti scoarţe de lână pe pereţi sau ştergare ce decorează icoanele. Tradiţia ţesutului, veche de mii de ani pe aceste meleaguri, mai are doar câţiva susţinători. Cea mai veche tradiţie meşteşugărească din aceste zone este însă cea a împletitului. Obiectele confecţionate din nuiele sau în combinaţie cu alte materiale, precum papura, erau, cel mai adesea, în strânsă legătură cu ocupaţiile curente ale locuitorilor.

Ţesutul este un meşteşug care se află pe teritoriul de la est de Carpaţi încă din Neolitic, a spus Victor Muteanu, şeful Muzeului Etnografic al Moldovei, arătând că „Ţesăturile realizate la război vertical atestă existenţa lui încă din acea perioadă. În mediul rural, acest meşteşug este practicat cu precădere de către femei, atât pentru cerinţele gospodăreşti (ştergare, feţe de masă) sau ale familiei (pânza de casă), cât şi pentru decorul de interior, menţionând aici scoarţele, lăicerele şi păretarele ce folosesc drept materie primă lână“.

Modelele prezente pe textilele ţesute, ca şi în cusăturile decorative sunt în special motive simbolice stilizate (pomul vieţii, pasărea suflet) iar cromatica, în tonuri discret asortate, era realizată, cândva, din culori vegetale.

În unele sate, meşteşugurile ţesutului, broderiei, cojocăritul şi marochinăria formau odată o mică industrie. Covoarele, pânza de casă ştergarele, feţele de masă sau de perne, măiestrit cusute şi brodate, iile şi cămăşile cusute manual, cojoacele şi căciulile, sumanele şi chimirele sunt, astăzi, întâlnite preponderent în târgurile specializate, în lăzile de zestre ale caselor de la ţară şi, pe alocuri, decorează „casa mare“ sau pensiunile rurale.

Victor Munteanu a spus că mai sunt comunităţi care păstrează tradiţia ţesutului, unele dintre cele mai iscusite fiind femeile din Ungureni, localitate aflată în partea de centru-est a judeţului Botoşani. Aici, meşterele Maria Zotic, Maria Zoiţanu, Aurica Cojocaru, Eugenia Apopii lucrează lâna, cânepa, bumbacul şi borangicul la fel ca înaintaşele lor.

Textile din materiale naturale, vopsite în culori naturale, fac şi ţesătoarele de la Văleni, un sat din Vaslui, frumuseţea ţesăturilor lucrate de aceste femei venind din varietatea tehnicilor de ornamentare, dar nu în ultimul rând şi a cromaticii, a spus Victor Munteanu.

Dincolo de Prut, ţesutul, broderia şi croşetarea sunt generos reprezentate pe tot cuprinsul ţării: ii minunat brodate de mână, în coloritul tradiţional - roşu, alb şi negru - fac Maria Ciobanu din Catranâc, Bălţi, sau Valentina Guţu din Gordineştii Noi, Edineţ, covoare de lână vopsită natural, lucrate cu migală la război pot fi văzute la Ustia, Glodeni, în casa meşteriţei Prascovia Pasat, în atelierele sau la târgurile unde sunt prezente Elena Spinei din Maximovca, Chişinău, şi Ecaterina Popescu din Clişova Nouă, Orhei. Tânăra meşteriţă Violeta Palii din Vascăuţi - Orhei a reuşit să transpună motivele şi materialele tradiţionale într-o linie vestimentară sugestiv intitulată „Tezaur“, conform celor precizate de Victor Munteanu, care a adăugat că pentru cei interesaţi, la pensiunea rurală „Casa părintească“ din Palanca, raionul Călăraşi, se organizează ateliere de iniţiere şi creaţie pentru broderie şi tapiserie sau doar vizite în muzeul dedicat acestor meşteşuguri.

Împletiturile, înaintea tuturor

Arta împletiturilor a fost prima tehnică folosită pentru construirea locuinţelor, precedând atât arta ţesutului, cât şi pe cea a ceramicii. Din neolitic şi până către mijlocul veacului al XX-lea, ţăranul de pe aceste meleaguri a confecţionat numeroase şi diverse obiecte, utilizând acest meşteşug.

Obiectele confecţionate din nuiele sau în combinaţie cu alte materiale, precum papura, erau, cel mai adesea, în strânsă legătură cu ocupaţiile curente ale locuitorilor (agricultura, pescuitul, vânătoarea, culesul din natură ş.a.): grape, coşuri de tot felul (mai mari, pentru cărat peşte şi pentru culesul şi transportatul strugurilor, mai mici, pentru zmeură sau afine, mai înalte, purtate pe spate pentru greutăţi, mai lunguieţe, de genul paporniţelor, sau chiar rotunde, de dus mâncare la câmp), lese şi garduri pentru prins peşte sau pentru stâne, curse de animale, coşuri pentru căruţe.

Această tehnică a fost, de altfel, şi prima folosită pentru construirea locuinţelor, fiind până azi prezentă în multe zone etnografice sub forma pereţilor împletiţi din nuiele groase. Împletiturile din nuiele se regăsesc şi în interiorul caselor româneşti ca mobilier: lese care serveau ca platformă de pat, leagăne de copii, pentru agăţat de grindă sau de purtat pe spate, lingurare etc.

Împletiturile din nuiele de răchită presupun procedee tehnice complexe şi o mare îndemânare. Cele mai întâlnite produse sunt coşurile, încă la mare cerere, şi nu numai în lumea satului. O categorie specială o reprezintă piesele de mobilier din împletitură de nuiele de răchită de diferite dimensiuni - fotolii, canapele, scaune, mese, etajere ş.a. - a căror realizare necesită talent şi stăpânirea perfectă a meşteşugului.

Un cunoscut meşter împletitor în nuiele de răchită e Valentin Matraş din Vorona - Botoşani, un alt meşter împletitor în nuiele, Floricel Dibu, lucrează în satul Nicolae Bălcescu, comuna Flămânzi, iar din judeţul Iaşi, familia Todiraşcu din Heci, toţi aceştia lucrând cu îndemânare atât coşuri de diverse dimensiuni, cât şi piese de mobilier, de la scaune şi mese, până la fotolii, după cum a spus Victor Munteanu.

În Republica Moldova, un tânăr reprezentant al acestei ramuri a împletitului este Victor Brighidin din Bădiceni - Soroca, cu o tehnică de o acurateţe deosebită. Papura, existentă în culturi spontane în zone cu mare umiditate, în preajma apelor stătătoare (deltă, bălţi), este o materie primă din care se realizează împletituri cu destinaţii foarte variate. Din papură sunt ţesute, în razboaie verticale speciale, foile de împletitură simple, destinate acoperirii duşumelelor, aşa-numitele rogojini.

Prin satele Moldovei puţini mai sunt meşterii care să lucreze în papură; dintre aceştia amintim pe Pavel Puiu şi pe fiul lui, care îi poartă numele şi care duce mai departe acest meşteşug rar în satul Comarna, judeţul Iaşi.

O comunitate în care mai sunt împletitoare de rogojini este satul ieşean Pârliţi din comuna Holboca. Împletirii manuale se pretează şi pănuşile sau foile de porumb, paiele de grâu, secară şi ovăz, obiectele rezultate (de la pălării, poşete, la panouri decorative, suporturi) aducând purtătorului sau ungherului de casă decorat căldura şi culoarea materialului natural. Împletitul în pănuşe de porumb, în special a obiectelor decorative de mici dimensiuni (păpuşi, cununi) e practicat de Ana Grunzu din Tomeşti - Iaşi sau Natalia Cangea din Zolonceni-Criuleni, Republica Moldova, şi tot din Republica Moldova sunt cei care au dovedit forţa decorativă a împletiturilor din paie, ca Eugenia Moldovanu din Bălţi şi Petru Bucătaru din Chişinău.

Ateliere de ouă încondeiate

Dacă unele meşteşuguri sunt pe cale de dispariţie, nu acelaşi lucru se poate spune despre încondeierea ouălor. „Ouă încondeiate am început să întâlnim nu numai în preajma sărbătorilor Paştelui sau la Înălţare şi nu numai în acele sate în care, din fericire, s-a mai păstrat tradiţia. La ele acasă le mai întâlnim în satele bucovinene, în foarte puţine locuri din Vrancea, însă le vedem, mai ales, în toate zonele turistice, precum Cheile Bicazului, mănăstirile din nordul Moldovei, magazinele de suveniruri etc. şi, mai nou, în pensiunile din Moldova, unde chiar se oferă iniţiere în acest minunat meşteşug, la Hanul Orheiul Vechi, în Trebujeni, Republica Moldova“, a spus Victor Munteanu.

Un alt meşteşug legat de o sărbătoare este cea a confecţionării de măşti. „Indiscutabil, apogeul manifestărilor populare prilejuite de sărbătoarea Anului Nou în Moldova este reprezentat de apariţia mascaţilor. În cete organizate din timp (conduse de vătafi, dragomani, căpitani etc.) ori constituite ad-hoc, mascaţii colindă satul întreg, suscitând în cel mai înalt grad interesul comunităţii“, a spus Victor Munteanu. Având ca sursă de inspiraţie tradiţiile satelor de provenienţă, dar şi a zonelor înconjurătoare, meşteri creatori recunoscuţi pentru autenticitatea măştilor pe care le produc sunt familia Ţugui Gheorghe, tatăl, şi Gheorghiţă, feciorul, din Vorona, cunoscută zonă a Botoşanilor, ale căror creaţii au depăşit, prin faimă, graniţele ţării; Elena Aliţei, unul dintre puţinii meşteri din zona Iaşului care a învăţat acest meşteşug de la remarcabilul creator popular din Târpeşti - Neamţ; Nicolae Popa sau Bogdan Bârzu din Pârcovaci, Hârlău.

O echipă de cercetători a vizitat sate din Moldova şi Republica Moldova în căutarea locurilor demne de a fi menţionate în ghidurile realizate prin proiectul „A Moldavian Tour - promovarea turismului transfrontalier rural, etnografic şi oenologic“ (www.moldaviantour.ro), finanţat de UE. Astfel, au fost găsiţi meşterii care încă mai practică meşteşugurile tradiţionale, iar turiştii pot asista sau participa la această activitate.