Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tot mai multe oraşe se angajează să reducă emisiile de gaze
Comunităţi din întreaga lume aderă la o mişcare iniţiată de statul american California (SUA) şi regiunea germană Baden-Württemberg privind reducerea emisiilor cu efect de seră. 14 oraşe, regiuni şi ţări au promis să reducă în mod drastic emisiile lor de gaze cu efect de seră până în anul 2050, alăturându-se altor 24 de oraşe/regiuni/ţări care au adoptat deja acest obiectiv, informează AFP. Cei doisprezece membri fondatori au semnat un prim document la mijlocul lunii mai, ei s-au angajat să reducă până în 2050 emisiile cu efect de seră de la 80% până la 95% din nivelul anului 1990 sau la mai puţin de două tone pe cap de locuitor pe an. Conform proiectului „Global Carbon Project”, un organism de măsurare a stării emisiilor şi a efectelor măsurilor întreprinse, media anuală globală a emisiilor fiind de 5 tone pe cap de locuitor în 2014. Aceste adeziuni au venit cu două luni înainte de organizarea Conferinţei de la Paris privind schimbările climatice (COP21), dintre 30 noiembrie şi 11 decembrie. Acest eveniment ar trebui să ducă la un angajament din partea unui număr de 195 de ţări prezente de a limita creşterea temperaturii medii globale cu două grade Celsius faţă de epoca preindustrială.