Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tot mai mulţi europeni accesează credite de consum
În primul trimestru al acestui an, cererea de credite de consum a crescut în ţările europene cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În România, cererea creditelor de consum a crescut în special pentru creditele de nevoi personale şi mai puţin pentru achiziţia de autoturisme.
Cererea de credite de consum a crescut, în primul trimestru din 2015, în majoritatea pieţelor europene, dar mai ales în Europa de Sud şi în unele ţări nordice. Acest lucru a fost posibil, potrivit Asociaţiei Europene a Furnizorilor de Credite (Eurofinas), datorită efectului pozitiv al preţurilor scăzute la carburant şi al ratelor mici ale dobânzilor, care au determinat creşterea consumului, îmbunătăţirea încrederii consumatorilor şi creşterea cererii de credite pentru gospodării. „Este clar că efectul pozitiv al preţurilor scăzute la carburant şi al ratelor mici ale dobânzilor ce au determinat creşterea consumului, îmbunătăţirea încrederii consumatorilor şi creşterea cererii de credite pentru gospodării, manifestat în ultimul trimestru al anului 2014, a continuat să fie vizibil şi în primele trei luni ale acestui an”, a menţionat Jurgita Bucyte, consilier senior la Asociaţia Europeană a Furnizorilor de Credite (Eurofinas), citată de Agerpres.
În primul trimestru din 2015, volumul total de credite de consum nou acordate de companiile membre ale Federaţiei Europene - Eurofinas a crescut cu 6,2% faţă de primul trimestru din 2014. „Acesta este al optulea trimestru consecutiv în care s-a înregistrat o creştere a creditului de consum nou acordat, confirmând ca piaţa europeană de consum se confruntă cu redresare susţinută”, potrivit sondajului.
Creditele pentru finanţarea auto (pentru autoturisme noi şi second-hand cumulate) şi-au continuat tendinţa de creştere începând cu 2012, în prezent în urcare cu peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, creditul de nevoi personale a crescut cu 4,3%.
În România, evoluţia creditelor de consum se apropie de cea descrisă de Federaţia Eurofinas, însă cu anumite particularităţi. De exemplu, ponderea creditului de nevoi personale în România a înregistrat o creştere mai mare, de 17%, în comparaţie cu evoluţia la nivel european, în timp ce creditul auto rămâne într-o zonă de relativă stagnare pe acest segment de finanţare.
Creditele de nevoi personale, accesate în special de persoanele cu venituri mici
Un alt studiu, al Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite de pe piaţa românească, arată că românii cu venituri sub 1.500 de lei pe lună accesează în special credite pentru nevoi personale, în timp ce creditele ipotecare (care includ şi creditele imobiliare) sunt accesate în cea mai mare măsură de românii cu venituri medii şi peste medie, respectiv între 2.500 şi 5.000 de lei lunar. Astfel, cea mai mare parte dintre clienţii care au contractat un credit de nevoi personale (42%), adică aproape jumătate din totalul clienţilor Kiwi Finance, au venituri mai mici de 1.500 de lei lunar. Urmează cei cu venituri situate între 1.500 şi 2.000 de lei lunar (15%) şi cei cu venituri între 2.000 şi 2.500 de lei lunar (11%).
Distribuţia pe aceste segmente de solicitanţi reflectă, de fapt, structura veniturilor populaţiei la nivel naţional, respectiv majoritatea românilor câştigă lunar mai puţin de 1.500 de lei, arată studiul citat de Agerpres.