Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Transportatorii cer eforturi pentru intrarea în Schengen
Una dintre cele mai mari organizaţii ale transportatorilor de mărfuri din România cere Guvernului un lobby susținut pentru integrarea în spaţiul Schengen. Din cauza blocajelor de la frontiera cu Ungaria, pierderile companiilor din domeniu sunt de 18-22% din cifra de afaceri, în timp ce şoferii români preferă să se angajeze la companii din țara vecină pentru a evita să stea ore în șir la graniţă.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronale a Transportatorilor „Europa 2002” (APTE 2002), Adrian Pop, controalele de la frontiera Schengen încetinesc cursele externe, iar din această cauză firmele româneşti din domeniu au cheltuieli suplimentare faţă de companiile concurente din Europa. APTE 2002, cu sediul la Arad, este cea mai mare organizaţie a transportatorilor din vestul ţării, reprezentând circa 2.200 de companii, care au peste 15.000 de camioane.
„În toţi aceşti ani în care aderarea României la Schengen a fost amânată, firmele de transport mărfuri au pierdut între 18 și 22% din cifra de afaceri. La frontiera cu Ungaria se aşteaptă uneori 10-12 ore în coloană, iar asta înseamnă un program de condus pierdut, care are nouă ore. Dacă un camion stă blocat la graniţă un program de condus, acesta nu produce bani, produce doar pierderi. În România, peste 66.000 de camioane au curse în Uniunea Europeană, deci ne putem imagina pierderile semnificative ale companiilor de transport”, a spus Pop, pentru Agerpres.
El consideră că Guvernul trebuie să continue eforturile de a convinge şi Olanda să accepte integrarea țării noastre în Schengen. „Nu vreau să comentez politica externă, dar nu trebuie să se renunţe nici o clipă la lobby pentru a se elimina ultimele rezerve din partea unor ţări precum Olanda”, a spus președintele asociației.
La rândul său, patronul unei firme de transport din Arad, Dorin Pop, a declarat că blocajele de la graniţă duc la pierderi și la dificultăţi în angajarea şoferilor.
„Un camion blocat nouă ore nu mai parcurge un traseu de 600 de kilometri în acest timp. Marfa ajunge cu întârziere, iar asta atrage penalităţi mari şi riscul de a pierde contracte. Şoferi găsim foarte greu pentru cursele externe, ei preferă se se angajeze în Ungaria pentru a evita cozile de la graniţă”, a explicat Dorin Pop.
Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen se va lua în decembrie, în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), când va fi nevoie de unanimitatea țărilor care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie.
La Consiliul JAI participă, în principal, miniştrii justiţiei şi ai afacerilor interne din statele UE, iar în domeniile legate de Schengen, discuţiile au loc în formatul comitetului mixt, alcătuit din statele UE plus cele patru ţări care nu sunt UE, dar sunt în Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia). (C. Z.)