Tratatul de la Lisabona transformă UE în a treia superputere mondială?

Uniunea Europeană a avut de câştigat din punct de vedere instituţional de pe urma crizei economice, analiştii politici susţinând că irlandezii, în alte condiţii, nu ar fi acceptat Tratatul de reformă semnat la Lisabona. Noutăţile pe care le aduce acest document au fost întoarse pe toate feţele de presa europeană. Astfel, dacă reputatul „Financial Times“ susţine că Europa se va transforma într-o superputere mondială, lângă SUA şi China, „Le Monde“ scrie că Tratatul va duce la crearea unui monstru cu trei capete: preşedintele Uniunii, cel al Comisiei Europene şi ministrul de Externe, care va avea ambasadori în întreaga lume, potrivit „The Daily Telegraph“.

Tratatul de la Lisabona devine o certitudine odată cu ratificarea documentului de către Irlanda, Polonia semnând mâine pentru „da“, ultimul sceptic, Cehia, fiind constrâns, până la urmă, să adopte aceeaşi atitudine. Odată stabilit acest lucru, scrie ziarul britanic „Financial Times“, Uniunea Europeană poate să îşi continue planul de a domina lumea.

În câteva luni, UE îşi va numi un preşedinte şi un ministru de Externe. Tony Blair este pe cale de a prelua funcţia de top, iar un grup de candidaţi format din suedezi, olandezi şi belgieni se înghesuie pentru postul de ministru de Externe.

Fortificată de noile sale structuri de politică externă, Uniunea cere să fie considerată la modul cel mai serios drept o superputere mondială. „Nu ar trebui să existe un G2 între USA şi China. Ar trebui să existe un G3, cu Uniunea Europeană“, spunea David Miliband, ministru de Externe britanic.

Dar ceea ce se întâmplă la Bruxelles - sau chiar în relaţiile trilaterale dintre USA, China şi Europa - este un spectacol secundar. Adevărata cheie a ambiţiilor Europei globale este Grupul celor 20. Jean Monnet, părintele fondator al UE, credea că unitatea europeană a fost „nu un scop în sine, ci doar o etapă pe calea organizării lumii de mâine“. Urmaşii săi de la Bruxelles nu fac un secret din faptul că ei consideră guvernarea supranaţională a Uniunii drept un model global.

Europenii nu numai că au stabilit tonul la G20, dar au dominat şi procedurile, din moment ce ei au fost super-reprezentaţi acolo. Ţări mari precum Brazilia, China, India şi US au fost reprezentate fiecare de câte un lider. Europenii au reuşit să-şi asigure opt reprezentanţi în jurul mesei de conferinţe, pentru Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Olanda, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Consiliului Europei. Cei mai mulţi dintre funcţionarii-cheie internaţionali civili prezenţi au fost, de asemenea, europeni: Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar Internaţional; Pascal Lamy de la Organizaţia Mondială a Comerţului, Mario Draghi de la Comisia de Stabilitate Financiară.

Prin urmare, europenii păreau mult mai obişnuiţi cu ceea ce urma să se întâmple decât celelalte delegaţii.

Dar, chiar contează cu adevărat vreuna din aceste probleme? La urma urmei, adunările UE şi declaraţiile făcute au devenit epitete pentru maşinaţiuni sinuoase şi ineficiente care de foarte puţine ori au efecte în lumea reală.

Totuşi, saga Lisabona poate fi citită şi într-o altă formă. Odată ce UE îşi înfinge dinţii într-o problemă, nu o va lăsa să îi scape cu adevărat niciodată. Procesele începute la summitul UE, care, adesea, par mici muşcături în hârţogăraia birocratică, se transformă, adesea, în ceva cu implicaţii politice importante, mulţi ani mai târziu. Acest lucru poate fi adevărat şi în cazul câtorva din deciziile luate la Pittsburg - cum ar fi problema paradisurilor fiscale şi bonusurile bancherilor.

Chiar de la începuturi, UE a înaintat prin paşi mici, aparent tehnici, centralizaţi pe probleme economice - aşa numitele „metode Monnet“. Monnet însuşi credea că Europa va fi construită printr-o „gestionare comună a problemelor comune“.

„Le Monde“: Monstrul cu trei capete

Contrar unei legende persistente, reorganizarea prevăzută în Tratatul de la Lisabona nu va simplifica funcţionarea Uniunii, ea va da naştere unui monstru cu trei capete, care va face Europa şi mai incontrolabilă, scrie „Le Monde“. „George Washington“ va trebui să coexiste cu preşedintele Comisiei, ocupat cu prerogativele lui comerciale şi bugetare, şi cu ministrul de Externe, care va avea controlul asupra serviciilor diplomatice. Şi nici un actor major european nu-şi imaginează să renunţe la locul lui - în G20, în G8-ul muribund, în FMI, în Consiliul de Securitate al ONU - în favoarea unei reprezentări unificate.

Numai o personalitate carismatică ar putea uni această Europă similară cetăţilor greceşti din Antichitate sau italiene din Renaştere, condamnate la marginalizare, deoarece sunt incapabile să se unească împotriva unei lumi în schimbare. Dar puţini cred în acest om providenţial, atunci când cei 27 s-au grăbit să-l renumească la cârma Comisiei pe foarte prudentul José Manuel Barroso, încheie „Le Monde“.

„Daily Telegraph“: UE va avea ambasadori în întreaga lume

„Negocierile confidenţiale cu privire la modul de implementare a Tratatului de la Lisabona au produs propuneri care să permită UE să negocieze tratate şi chiar să deschidă ambasade în întreaga lume“, scrie Bruno Waterfield, corespondentul ziarului „Daily Telegraph“ la Bruxelles, cu privire la scurgerile despre o scrisoare care a circulat între Olanda, Belgia şi Luxemburg, care „pune pe hârtie necesitatea unor modificări juridice pentru a crea un Serviciu european de acţiune externă (EEAS), un serviciu diplomatic al UE şi un serviciu străin cu domeniu de aplicare geografic la nivel mondial“.

Decizia, luată înainte de referendumul din Irlanda de săptămâna trecută, ar conduce la un serviciu diplomatic european cu peste 160 de „reprezentanţe în UE“ şi ambasadori în întreaga lume. Primele ambasade de încercare, scrie cotidianul londonez, sunt plănuite în New York, Kabul şi Addis Abeba. Această măsură sună sfârşitul Comunităţii Europene, subliniază „The Telegraph“.

Ce spune Tratatul?

Reforma în cadrul instituţional al Uniunii se vrea a se face prin introducerea a două noi funcţii cu influenţe importante - preşedintele şi ministrul de Externe al UE -, prin atribuirea de noi prerogative Legislativului european, dar şi prin scăderea numărului de comisari, ţările membre fiind nevoite chiar să se alieze, în funcţie de interese, în desemnarea unui comisar comun. În acel moment, vocile celor 27 se vor acutiza, compromisul, ridicat la nivel de artă la Bruxelles, urmând să-şi spună cuvântul pentru liniştea politică şi economică a europenilor.

- Una dintre cele mai importante afirmaţii regăsite în Tratatul de la Lisabona este faptul că UE va avea personalitate juridică, la fel ca un stat, acordarea acestui statut permiţând o vizibilitate crescută pe scena internaţională, „prin capacitatea de reprezentare sau de a deveni membru al unei organizaţii internaţionale“, deşi în declaraţia politică ataşată Tratatului se afirmă că noul statut nu va da UE dreptul de a se „substitui statelor membre în chestiuni pentru care nu a primit mandat să o facă“.

- După ratificarea Tratatului de la Lisabona, Uniunea va avea un preşedinte fără o putere executivă, care va fi ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate, cu posibilitatea reînnoirii în unanimitate de prim-miniştrii şi de preşedinţii statelor membre.

- Rolul Parlamentului European va creşte, forul legislativ european va alege preşedintele Comisiei Europene şi va fi implicat într-o măsură mai mare în procesul legislativ, alături de Consiliu. Tratatul de la Lisabona redistribuie locurile din PE conform unei formule proporţionale. Nici unul din statele membre nu va putea avea mai mult de 96 de locuri sau mai puţin de şase, iar numărul maxim de deputaţi europeni va fi 750.

- Prin noul Tratat, parlamentele naţionale vor putea aduce contestaţii legislaţiei UE.

- Tratatul micşorează numărul de comisari care vor activa în Comisie în următorul mandat, iar din 2014 comisarii vor rămâne două treimi din numărul de state membre, cu o regulă de rotaţie.

- A fost înfiinţat şi un post de „Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate“ care, probabil, va avea un cuvânt mai mare de spus decât oricare dintre miniştrii de Externe ai statelor membre. Reprezentanţii statelor membre au hotărât deja ca acest post să fie ocupat de Javier Solana, actualul secretar general al Consiliului UE.

- O dată cu adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale, ce reprezintă o parte din noul Tratat de la Lisabona, cetăţenii europeni îşi vor putea cere drepturile în faţa Curţii Europene pentru Justiţie de la Luxemburg, nu mai puţin de 50 de drepturi şi libertăţi devenind parte din cadrul legal al UE: dreptul la integritate, interdicţia torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante, dreptul la libertate, respectul vieţii private şi familiale, dreptul la educaţie, dreptul de proprietate, non-discriminarea, egalitatea între sexe, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă etc.

- Cetăţenii Uniunii vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa propunerilor legislative, astfel, „1 milion de cetăţeni dintr-un număr semnificativ de state membre pot solicita Comisiei să înainteze o propunere într-un domeniu în care consideră că este necesară o acţiune a Uniunii“.