Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Trei zile în care românii pot cumpăra și dona alimente
Între 19 și 21 aprilie, în organizarea Federaţiei Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), va avea loc cea de-a zecea Colectă Naţională de Alimente, sub sloganul „Împreună hrănim speranţa”. Ediţia de Paşte din acest an a campaniei se va desfăşura în 828 de supermarketuri. În aceste magazine, de mâine și până duminică, oamenii sunt invitaţi să facă un gest simplu: să cumpere alimente neperisabile și să le pună apoi în cutiile special amenajate din apropierea caselor de marcat.
La Colecta Naţională de Alimente, una dintre cele mai mari campanii de solidaritate la nivel naţional, participă câteva lanțuri de supermarketuri, parteneri tradiţionali ai Băncilor pentru Alimente, respectiv 355 de magazine Lidl, 377 de magazine Penny/Rewe, 41 de magazine Auchan şi 55 de magazine Kaufland. În aceste unități, în preajma caselor de marcat, vor fi amenajate spații speciale în care vor fi colectate alimentele donate. Cei care vor să participe la acțiunea de strângere de alimente și să ajute, astfel, persoanele defavorizate sunt invitați să cumpere în acest weekend produse neperisabile, precum făină, orez, mălai, ulei, zahăr, conserve de carne şi peşte, cereale, paste făinoase, patiserie ambalată, biscuiţi, ciocolată, sosuri, gemuri, seminţe şi fructe uscate, ceai şi cafea, pe care să le depună apoi în locurile dedicate campaniei.
Peste 4.700 de voluntari vor realiza ulterior sortarea şi distribuirea donaţiilor. Voluntarii, care vor purta veste portocalii, vor fi prezenţi și în timpul colectării în magazinele participante, pentru a-i îndruma şi sprijini pe cei care doresc să se implice, și vor distribui pungi portocalii în care se pot pune produsele destinate donării.
„Toate alimentele donate vor fi distribuite în scurt timp după colectare, prin intermediul Băncilor pentru Alimente şi al numeroaselor organizaţii partenere, către cei mai vulnerabili: copii din centre de zi şi de plasament, familii sărace, vârstnici din cămine şi multe persoane aflate în dificultate”, arată FBAR.
Colecta, organizată în 30 de state din Europa unde funcţionează Bănci pentru Alimente, a demarat în România în 2019, cu doar 12 magazine participante. În cele nouă ediţii desfăşurate până acum au fost donate peste 423 de tone de alimente, au fost implicate 510 ONG-uri, iar numărul beneficiarilor a depășit 120.000.
„Împreună putem schimba vieţile celor greu încercaţi, fie că este vorba de o familie săracă, un bunic rămas fără sprijin sau o mamă singură cu copii. Într-un context social şi economic dificil, implicarea fiecăruia dintre noi este crucială. Invităm toţi cetăţenii să se alăture acestei campanii aniversare şi să contribuie la hrănirea speranţei celor care au mai mare nevoie”, a spus Gabriel Sescu, preşedintele FBAR.
În România, peste 4 milioane de români (21,2% din populaţie) trăiesc sub pragul sărăciei, iar o mare parte dintre aceştia sunt copii, conform datelor INS din 2022. (C. Z.)