Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Turismul în staţiunile de munte, afectat de lipsa zăpezii
Puţin peste 170.000 de turişti au petrecut Revelionul 2019/2020 în staţiunile din ţară, cu doar 2,5% mai mult decât în anul precedent, cheltuind aproape 44 de milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de anul trecut, conform estimărilor. „Vremea caldă, anormală pentru această perioadă, a scăzut cererea pentru destinaţiile de schi”, a declarat prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Deşi în acest an, de Revelion, personalul bugetar a avut două zile libere în plus, 27 decembrie şi 3 ianuarie, numărul turiştilor nu a crescut semnificativ comparativ cu anul trecut, doar voucherele de vacanţă făcându-i pe români să treacă peste lipsa zăpezii din unele staţiuni din ţară şi să meargă la munte.
„România rămâne principala opţiune de vacanţă atât a turiştilor români, cât şi a unui număr din ce în ce mai mare de turişti străini care au început să ia în calcul ţara noastră ca destinaţie de Revelion. Tarifele de cazare accesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinaţiile concurente şi distribuirea voucherelor de vacanţă au ajutat la majorarea numărului de turişti. Cu toate acestea, vremea caldă, anormală pentru această perioadă, a scăzut cererea pentru destinaţiile de schi interne şi externe”, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), potrivit Agerpres.
Cele mai multe locuri vândute de Revelion s-au înregistrat în turismul rural, 58.500 de turişti petrecându-şi noaptea dintre ani la pensiuni, cu 2,6% mai mult faţă de anul trecut. În aceste destinaţii s-au înregistrat sejururi de până la cinci nopţi datorită pachetelor consistente de servicii.
Staţiunile balneare au găzduit de sărbătorile de iarnă peste 25.600 de români, în scădere cu 9,3% faţă de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat în zonele montane, unde 49.300 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion, cu 32,4% mai mult faţă de anul trecut, principalele staţiuni montane fiind arhipline în această perioadă.
Zonele cele mai căutate au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Straja, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.
Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României au plătit peste 31.500 de persoane, aproximativ acelaşi număr ca în anul anterior.
În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada Revelionului, acestea s-au majorat faţă de 2019 cu o medie de 12%, cu mult sub creşterile la utilităţi şi salarii care compun tariful, diferenţa fiind compensată prin scăderea TVA-ului, dar şi prin scăderea profitului hotelurilor, arată reprezentanţii federaţiei.
Patronatele din turism mai spun că, de la an la an, românii tind să-şi organizeze singuri vacanţele, folosind sisteme de rezervări online pentru transport şi cazare.